Hainele în care mergem la pădure trebuie să ne asigure confort și protecție. Experții ne spun cum să le alegem
Ce haine să îmbrăcăm și ce încălțăminte să purtăm când mergem la pădure? Foarte confortabile, adaptate sezonului și care să ne acopere cât mai mult corpul. Nu doar de protecție împotriva frigului, vântului, precipitațiilor și umezelii avem nevoie, dar și să ne ferească de eventuale zgârieturi provocate de vegetație și de înțepăturile unor insecte precum țânțarii, păianjenii, căpușele etc. Ar trebui să avem o geacă impermeabilă cu glugă, indiferent de anotimp. Și culoarea hainelor contează – aflați explicațiile din articol.
Pentru acest subiect, Ecopresa a avut doi interlocutori cu experiență: Galina Bușmachiu, doctor habilitat în biologie, șefa Laboratorului de Entomologie al Institutului de Zoologie, și Petru Vinari, consultant pentru comunicare la Societatea Ecologică „Biotica”.
La intrarea în pădure ne amintim o regulă esențială: suntem musafiri respectuoși și nu producem zgomote puternice, pentru a nu deranja viețuitoarele.
Regula celor 3 straturi de haine
Ne alegem hainele în funcție de sezon, dar ne bazăm neapărat pe regula „celor 3 straturi”. Primul strat trebuie să lase pielea să respire: poate fi un tricou din bumbac cu mâneci lungi sau scurte sau lenjerie termică. Al doilea strat este „pentru izolație”, pentru menținerea confortului termic – pantaloni din lână sau pantaloni sport izolați, jachete sau hanorace ușoare care să asigure același efect. Al treilea strat de haine trebuie să ne ofere protecție – alegem pantaloni și geci/jachete ce ne pot proteja de vânt și umiditate.
Pantalonii și mânecile trebuie să fie lungi, iar încălțămintea – comodă, sigură, închisă
„În primul rând, cred că trebuie să ținem cont de aspectul termic, să nu răcim sau să nu avem haine prea călduroase, care nu corespund sezonului. Dar, în tot cazul, trebuie să ținem cont de niște reguli simple. Adică, să avem pantaloni lungi, care ne vor proteja atât de crengi și de alte posibile obstacole, de care putem să ne zgâriem, să ne lovim uneori, cât și ne vor apăra de anumite insecte. Sau poate întâlnim mamifere sau șerpi care pot să ne atace, crezând că le putem provoca vreun rău. Trebuie să avem piciorul complet acoperit de îmbrăcăminte și încălțăminte – astfel ne asigurăm un strat care ne protejează picioarele”, ne spune Petru Vinari.
Multe modele de pantaloni moderni pentru sport și drumeții au elemente ce le asigură strângerea în jurul gleznei, în încălțăminte sau peste aceasta – astfel protejează nu doar de frig și umezeală, dar și de insecte. O alternativă ar fi să ne punem pantalonii în ciorapi.
Hainele și încălțămintea trebuie să fie comode, pentru că „pădurea este un mediu în care facem mișcare în plus, mai mult decât facem de obicei în oraș”, potrivit interlocutorului. Sunt de preferat hainele din fibre sau materiale care oferă mai multă libertate în mișcări.
Totodată, recomandă Petru Vinari, „să ne gândim că la un moment dat poate fi necesar să ne așezăm sau să depășim o groapă în care s-a acumulat umiditate”. Așa că hainele ar trebui să fie din fibre speciale, prevăzute pentru asemenea situații: să se spele ușor, să nu se murdărească repede, să fie rezistente, impermeabile, să nu ocupe mult loc în rucsac. Și încălțămintea, și hainele „trebuie să ne asigure confortul de a fi uscați chiar și atunci când în jurul nostru este umiditate”, subliniază el.
„Încălțămintea ar fi bine să fie nu doar comodă, dar și calitativă, pentru ca să reziste atunci când punem mai multă greutate pe picior și, respectiv, pe talpă, atunci când pășim, ridicăm dealul, coborâm dealul, pășim peste anumite obstacole. Ar fi bine ca încălțămintea să fie ortopedică, pentru ca după o anumită distanță parcursă să nu creeze dureri sau disconfort. Pe piață există o mulțime de încălțăminte necalitativă ieftină care doar arată ca încălțămintea specială și rezistentă, dar nu coincide standardului de calitate”, atenționează Petru.
Blugii și cizmele din gumă tot oferă protecție
Galina Bușmachiu nu are vestimentație specială de protecție, dar, în virtutea profesiei, în scop de cercetare, merge foarte des la pădure, înclusiv în rezervații. Mereu poartă blugi și cizme din gumă, care o apără și de căpușe. Intră în pădure și purtând haine cu mâneca scurtă, dar insectele n-o înțeapă pentru că folosește o soluție repelentă.
„Am un spray foarte eficient și care chiar protejează. Două sau trei ore, cât stau în pădure, nu mă înțeapă nimic. Mai ales când te duci în zona pădurilor umede, cum ar fi „Pădurea Domnească”, când te apropii de Prut, nu poți scăpa neînțepat de țânțari dacă nu te-ai protejat cu nimic. Acolo mâneca lungă este obligatorie. Și este de dorit să ai și o glugă pe cap – să te protejeze când țânțarii roiesc tare în jurul tău”, povestește specialista.
Galina Bușmachiu spune că nu i s-a întâmplat niciodată să întâlnească prin pădurile noastre șerpi sau vipere dornice să atace. „Noi nu avem habitate atât de sănătoase, încât să reziste animăluțele astea. Ele iubesc liniștea, pacea, au ascunzișurile lor, se protejează foarte bine de oameni”, spune interlocutoarea. În plus, ea subliniază că în Republica Moldova nu există șerpi veninoși. Viperele, teoretic, ar fi veninoase, „dar ați auzit vreo informație că în ultimii 10 ani a fost mușcat cineva?”, se întreabă retoric specialista în biologie.
Culoarea hainelor contează în anumite situații
Petru Vinari povestește că nu dă mare atenție culorii hainelor, poartă în general verde-măsliniu. În opinia sa, mulți preferă să poarte haine în culori de camuflaj sau kaki pentru mersul la pădure, „pentru a se contopi cu natura”.
Vom menționa însă că stofele cu efect de camuflaj au un dezavantaj: căpușele sau alte insecte care caută un loc în care să înțepe sunt greu de observat pe ele. Din acest motiv, mai în glumă, mai în serios, unii experți în domeniul situațiilor extreme spun că vestimentația ideală pentru a merge la pădure ar fi de culoare albă. Ei recomandă în general hainele unicolore pentru ieșirile în natură, în nuanțe deschise – căpușele care se agață vor fi văzute mai ușor de colegii noștri de drumeție. Dar și hainele unicolore, în culori aprinse, sunt potrivite: o persoană care s-a rătăcit poate fi observată mai ușor dacă le poartă, inclusiv cu drona.
Apropo, elementele de pe haine asemănătoare unor pliuri (în talie, la piept, la mâneci etc.), pot avea rolul de capcană pentru căpușe, pentru că aceste insecte atacă de jos. Exemplu în foto:
Liniștea pădurii nu trebuie tulburată
Atunci când intrăm în pădure, trebuie să păstrăm liniștea, ca niște musafiri respectuoși, mai subliniază Galina Bușmachiu.
„Acest lucru era transmis cândva de strămoși din generație în generație. Și eu țin minte cum tata îmi spunea: „Uite, aici a fost pădurea neamului nostru și, când intri în pădure, trebuie să te porți foarte și foarte frumos. Să nu strigi, să nu faci gălăgie, să nu vorbești cu voce tare, pentru că tu vii în casa animalelor. Și trebuie să te porți frumos, ca să nu le deranjezi. La noi principiul acesta a dispărut nu știu unde…”, menționează interlocutoarea.
Există zicala „țipă ca-n pădure”, dar iată că arată exact ce n-ar trebui să facem.
CITEȘTE ȘI: Cele mai gustoase ciuperci din pădurile RM: cum le găseşti şi ce recomandă specialiștii?