Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
Inspectorii de mediu şi vânătoarea – între „etic” şi „legal”: cum interpretează ANI şi ce păreri au experţii
Inspectorul de mediu rănit la vânătoare în mijlocul lunii ianuarie a fost externat din spital şi acum se află în concediu medical. Ancheta de serviciu, bazată şi pe răspunsul oficial al Autorității Naționale de Integritate (ANI), arată că acesta nu a comis o abatere disciplinară atunci când a mers la vânătoare şi că, din punctul de vedere al legii, nu s-a aflat într-o „situaţie de incompatibilitate”. Şeful IPM, Ion Bulmaga, consideră însă că inspectorii de mediu nu au dreptul moral să practice vânătoarea. Ecopresa a aflat şi opiniile unor cunoscuţi apărători ai mediului despre acest subiect – Ilya Trombițchi, Silvia Ursul şi Petru Vinari.
Printre angajaţii Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) există acum 5 persoane care deţin carnete de vânător, a declarat pentru Ecopresa şeful IPM, Ion Bulmaga. Aşa cum comunicase anterior, el a solicitat să-i fie prezentată o listă a inspectorilor de mediu care sunt şi vânători, pentru a le cere să aleagă: ori practică în continuare vânătoarea şi renunţă la activitatea de inspector de mediu, ori rămân inspectori de mediu şi nu mai participă la vânătoare.
Şeful IPM a precizat că a avut deja o primă discuţie cu cei 5 angajaţi în acest an, iar în curând o va avea pe a doua, pentru a afla ce au decis.
Deşi legislaţia nu le interzice angajaţilor IPM să practice vânătoarea, Ion Bulmaga consideră că „mai există şi principii etice şi morale” de care oamenii trebuie să ţină cont. El a menţionat că a abordat această problemă de la venirea în fruntea Inspectoratului, iar cazul rănirii unui inspector de mediu la o vânătoare de mistreţi, pe 14 ianuarie, i-a readus subiectul în atenţie.
Constatarea ANI: funcţia de angajat al IPM nu creează o situaţie de incompatibilitate cu practicarea vânătorii
Între timp, Vasile Moraru (34 de ani), șeful subdiviziunii teritoriale a Inspectoratului pentru Protecția Mediului Hâncești, a fost externat din spital, iar acum se află în concediu medical. Ancheta internă efectuată de IPM a stabilit că Vasile Moraru n-a comis o încălcare disciplinară participând la vânătoare – era în afara orelor de serviciu şi deţinea carnet de membru al Asociației vânătorilor și pescarilor. Autoritatea Națională de Integritate (ANI), solicitată să se pronunţe de IPM, a răspuns că „funcția publică din cadrul IPM nu generează o situație de incompatibilitate” cu calitatea de membru al Asociației vânătorilor și pescarilor.
Moraru a declarat că s-a rănit el însuşi, accidental, dar Poliţia a demarat o anchetă pe acest caz „pentru a studia toate circumstanțele”.
Între „etic” şi „legal”: activiştii de mediu au păreri diferite
Nu există un conflict cu legea în apartenenţa inspectorilor de mediu la asociaţii vânătoreşti, dar există o problemă de moralitate, a apreciat, solicitat de Ecopresa, ecologistul Ilya Trombițchi, președintele Asociației Internaționale a Păstrătorilor Râului Eco-TIRAS.
„În legea precedentă cu privire la asociaţiile obşteşti, la elaborarea căreia am participat, exista un articol special care stabilea că funcţionarii nu pot fi membri ai asociaţiilor de sfera de activitate a cărora sunt responsabili. Actualmente, în legea nouă, acest articol nu există. Moralitatea însă nu s-a schimbat”, a accentuat Ilya Trombițchi.
„Părerea mea e că, deși legislația nu contravine, totuși nu este etic”, a declarat pentru Ecopresa Silvia Ursul, cofondatoare şi vicepreședintă a organizaţiei nonguvernamentale Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN).
Şi printre inspectorii voluntari de mediu există vânători. Acest fapt l-a precizat pentru Ecopresa Petru Vinari, consultant pentru comunicare la Societatea Ecologică „Biotica”, o organizaţie nonguvernamentală care colaborează cu inspectorii voluntari de mediu.
Potrivit lui, în situaţia în care legislaţia nu-i interzice unui inspector de mediu să deţină şi carnet de vânător, mulți inspectori se folosesc de acest drept.
„Totuși, este important să facem deosebirea între vânătoarea în scopul reglării numerice a unor specii, și braconaj practicat pentru amuzament sau în scop economic. (…) Vânătoarea practicată corect şi responsabil poate ajuta în păstrarea echilibrului în natură.
Inspectorii de mediu, pe lângă o relație strânsă cu Societatea pescarilor și vânătorilor, au pârghiile și domeniul de interes necesare să se asigure ca acest proces să decurgă corect și legal”, a menţionat Petru Vinari.
Comentariile cititorilor Ecopresa de pe rețelele sociale arată că societatea ar aprecia cu siguranță apariţia unei tradiţii sănătoase: cei care sunt plătiţi din banii contribuabililor să protejeze mediul nu se implică în activităţi ce aruncă o umbră de îndoială asupra corectitudinii şi preocupărilor lor reale.