Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
Franța a interzis ambalajele din plastic pentru fructe și legume
O nouă lege care interzice ambalajele din plastic pentru majoritatea fructelor și legumelor comercializate a intrat în vigoare în prima zi a noului an în Franța, transmite BBC.
Castraveții, lămâile și portocalele sunt printe cele 30 de produse interzise de la a fi ambalate în plastic.
Ambalajele mai mari precum și fructele tăiate sau procesate vor fi exceptate.
Președintele Emmanuel Macron a numit interdicția „o reală revoluție” și a spus că arată angajamentul țării pentru a elimina plasticul de unică folosință până în 2040.
Mai mult de o treime dintre fructele și legumele produse în Franța sunt gândite să fie comercializate în ambalaje de plastic, iar oficialii guvernamentali cred că legea ar putea împiedica ca un miliard de produse din plastic de unică folosință să fie folosite în fiecare an, scrie digi24.ro.
Într-un comunicat care anunța noua lege, Ministerul Mediului a spus că Franța folosește „o cantitate scandaloasă” de produse din plastic de unică folosință iar că noua interdicție „are ca obiectiv reducerea folosirii plasticului care se aruncă și sporește folosirea altor materiale sau a ambalajelor reutilizabile și reciclabile”.
Interdicția, parte a unui program care se desfășoară pe mai mulți ani, ce a fost introdus de cabinetul Macron, își propune să elimine plasticul din multe industrii.
Începând cu 2021, Franţa a interzis paiele, paharele şi tacâmurile din plastic, precum şi caserolele din polistiren.
Fructele tăiate şi un număr limitat de fructe şi legume delicate pot fi încă vândute cu ambalaje din plastic, dar acestea vor fi eliminate treptat până la sfârşitul lunii iunie 2026, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.
Ambalajele din plastic vor fi interzise până la sfârşitul lunii iunie 2023 pentru roşii cherry, fasole verde şi piersici, iar până la sfârşitul anului 2024 pentru andive, sparanghel, ciuperci, unele salate şi ierburi, precum şi cireşe.
La sfârşitul lunii iunie 2026, zmeura, căpşunele şi alte fructe de pădure delicate trebuie să fie vândute fără plastic.
Din 2022, spaţiile publice trebuie să pună la dispoziţie cișmele cu apă pentru a reduce utilizarea sticlelor de plastic, publicaţiile de presă şi publicitate trebuie expediate fără ambalaje din plastic, în timp ce restaurantele de tip fast-food nu vor mai putea oferi jucării din plastic gratuite.
Din ianuarie 2023, Franţa va interzice, de asemenea, farfuriile de unică folosinţă utilizate în restaurantele de tip fast-food pentru mâncarea consumată la faţa locului.
Oamenii din industrie și-au exprimat îngrijorările în privința vitezei cu care noua interdicție este introdusă.
Philippe Binard, din partea Asociației Europene a Produselor Proaspete, spune că „înlăturarea plasticului din ambalarea majorității fructelor și legumelor într-un timp atât de scurt nu permite testarea alternativelor și introducerea lor într-un mod adecvat și totodată nu permite ambalajele existente să fie scoase”.
Câteva alte state europene au anunțat măsuri similare în ultimele luni, având în vedere că urmăresc angajamentele luate la ultima conferință COP26 din Glasgow.
La începutul lunii decembrie, Spania a anunțat că va introduce o interdicție asupra vânzării fructelor și legumelor în ambalaje de plastic din 2023 pentru a permite afacerilor să găsească soluții alternative.
Guvernul Macron a mai anunțat câteva alte noi măsuri pentru mediu, inclusiv reguli care cer ca reclamele la mașini să promoveze alternative verzi precum mersul pe jos și cu bicicleta.