FOTO/ În aer liber. Sală inedită la un liceu din Orhei, pentru discuţii despre Rezervaţia Orheiul Vechi

78

Elevii Liceului „I.L.Caragiale” din Orhei au posibilitatea să desfăşoare ore în aer liber despre patrimoniul natural şi cultural al Rezervaţiei Orheiul Vechi. Este abordarea inedită a noţiunii de interpretare a patrimoniului, propusă de profesoarele Magdalena Marandiuc şi Mariana Fratea, ca urmare a participării la proiectul „Fortificarea educaţiei ecologice în şcoli. Competenţe şi experienţe de interpretare a naturiiˮ, implementat de Mișcarea Ecologistă din Moldova, cu suportul US Forest Service. Sala în aer liber a fost amenajată graţie finanţării primite de liceu în cadrul Programului de Micro-Granturi al Proiectului sus-menţionat. 

Interpretarea patrimoniului înseamnă: proces de comunicare şi transmitere a unui mesaj, atribuire a unei semnificaţii, traducerea faptelor ştiinţifice, proces de educaţie non-formală cu privire la originea, trăsăturile, importanţa unor locuri, resurse, obiecte şi fenomene. Interpretarea poate lua diverse forme. Poate fi personală – excursii cu ghid, evenimente, interacţiune cu localnicii sau non-personală – prin intermediul broşurilor, panourilor de informare.

IMG_4652

Elevii Liceului „I.L.Caragiale” din Orhei, datorită participării în Proiectul „Fortificarea educaţiei ecologice în şcoli. Competenţe şi experienţe de interpretare a naturiiˮ, au aplicat o parte metodele de interpretare a patrimoniului natural chiar în sala în aer liber.

Eforturi comune

Elevii au participat activ în amenajarea sălii, ei au fost cei care, în atelierele şcolii, au pregătit spaţiul şi decorul care va inspira multe alte generaţii să cunoască, să descopere patrimoniul natural al ţării noastre. A fost o activitate unde parteneriatul şi munca în echipa au reprezentat cheia succesului. Produsul final a fost posibil datorită unui important suport din partea administraţiei şcolii, dar şi o deschidere mare a părinţilor şi agenţilor economici din oraş, care au venit cu donaţii de materiale, foarte importante pentru aspectul final al sălii.
„Sala atrage atenția tuturor elevilor și va servi drept un spațiu de meditație, de creație și de colaborare. Toți elevii din instituție abia așteaptă să se bucure de activitățile în aer liber ce vor fi organizate aici”, menţionează profesorii liceului.

78886573_135416084543996_2282326736123199488_n

IMG_4678

Activităţi de cunoaştere

Concomitent cu pregătirile pentru amenajarea sălii în aer liber, la Liceul „I.L.Caragiale” au avut loc mai multe activități educative. Astfel, pentru a-i provoca pe elevi să cunoască în profunzime valoarea Rezervaţiei, au fost organizate lecţii de descoperire, ateliere şi mese rotunde unde au fost puse în discuţie geologia Rezervaţiei, patrimoniul religios şi istoria acestui sit arheologic. Inspirați de informațiile căpătate, tinerii și-au demonstrat competențele prin elaborarea unui pliant despre Rezervația Orheiul Vechi, realizat în limba franceză.

Cine ştie – câştigă… o traistă Eco

78772637_135413924544212_2795046398477729792_n

77315323_135412884544316_8033750470495305728_n

Inaugurarea sălii în aer liber a fost una interactivă. Astfel, pe lângă mesajele motivaţionale ale profesorilor, a fost organizată o victorină, cu întrebări pregătite de profesoara de geografie Mariana Fratea, pentru a testa cunoștințele elevilor. Răspunsurile corecte la întrebările despre Rezervaţie au fost răsplătite cu traiste ecologice şi carnete personalizate. Traistele ecologice sunt un alt produs al proiectului implementat la Liceul „I.L.Caragiale”, fiind realizate de un grup de elevi creativi în timpul activităţii „ArtFormˮ, în cadrul căreia tinerii au gândit şi reprodus, prin pictură pe pânză, mesaje ecologice.

Lecţii învăţate

Implicarea Liceului „I.L.Caragiale” în proiectul „Fortificarea educației ecologice în școli. Competențe și experiențe de interpretare a naturiiˮ, a însemnat pentru elevi noi competențe, experiențe și cunoștințe despre felul în care pot să devină mesageri ai patrimoniului nostru.

Totodată, aceasta a fost o experiență pentru profesori de a genera idei de proiecte și de a obține fonduri pentru implementarea acestora.

„În cadrul acestui proiect, în primul rând am învățat cum se scrie un proiect, cum se raportează către donatori, cum se construiește o echipă eficientă. Am învățat să colaborăm cu agenți economici, să construim „poduri”. Am reușit să formăm echipă cu elevii, să fim flexibili și să depășim situații de stres. Am învățat să ne asumăm riscuri și să acordăm o atenție mai sporită comunicării asertive”, a conchis Magdalena Marandiuc, profesoară de limbă franceză, Liceul „I.L.Caragiale”.

Autor: Elena Scobioală

1 COMENTARIU

  1. […] Elevii Liceului „I.L.Caragiale” din Orhei au posibilitatea să desfăşoare ore în aer liber despre patrimoniul natural şi cultural al Rezervaţiei Orheiul Vechi. Este abordarea inedită a noţiunii de interpretare a patrimoniului, propusă de profesoarele Magdalena Marandiuc şi Mariana Fratea, ca urmare a participării la proiectul „Fortificarea educaţiei ecologice în şcoli. Competenţe şi experienţe de interpretare a naturiiˮ, implementat de Mișcarea Ecologistă din Moldova, cu suportul US Forest Service. Sala în aer liber a fost amenajată graţie finanţării primite de liceu în cadrul Programului de Micro-Granturi al Proiectului sus-menţionat, screi ecopresa.md. […]

Comments are closed.