fbpx

Efect nedorit: ploile dese și căldurile mari sporesc dezvoltarea unei plante alergen

 Efect nedorit: ploile dese și căldurile mari sporesc dezvoltarea unei plante alergen

Sursa: ansa.gov.md

Susține Ecopresa, distribuie!

Condițiile climaterice din anul curent – ploi frecvente și căldură de peste 30 de grade – favorizează dezvoltarea sporită a ambroziei. Planta este periculoasă pentru culturile agricole, dar și pentru sănătatea oamenilor.

Lunile iulie–septembrie şi, în funcţie de condiţiile climatice, până la sfârşitul lunii octombrie, sunt perioada maximă de producere a polenului de ambrozie. O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăuncioare microscopice de polen, cu diametrul de 20 microni, alergic pentru om.

Este o plantă invazivă, extrem de adaptabilă la condiţiile pedoclimatice, rezistentă la secetă şi arşiţă, preferă solurile nisipoase, mai puţin fertile, uşor alcaline, fapt ce o plasează în categoria plantelor dominante, comparativ cu culturile agricole şi alte buruiene. Polenul acestei plante este considerat un alergen foarte agresiv cu impact negativ asupra sănătăţii populaţiei.

Simptomele alergiei la polenul de ambrozie se manifestă prin:

  • rinoconjuctivită, manifestată prin strănut frecvent, mâncărime la nivelul nasului, al ochilor, nas înfundat, secreţii nazale abundente, ochi roşii (hiperemie conjunctivală);
  • accese de astm, cu episoade de tuse, dificultate în respiraţie sau respiraţie şuierătoare;
  • afectarea pielii de tip urticărie (mâncărime), eczemă etc.
  • șoc anafilactic – cea mai severă reacţie alergică, cu debut brusc, neaşteptat, tablou clinic deseori dramatic, care poate duce la deces, necesitând intervenţie medicală urgentă. 

Planta de Ambrosia artemisiifolia este remarcată pe întreg teritoriul țării – fie că vorbim de terenuri neîngrijite, pe marginea drumurilor, pădurilor sau în grădini și parcuri. 

„Prin Hotărârea Guvernului nr. 967/2018, gestionarii terenurilor sunt obligați să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii, în cazul prezenţei acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane”, se arată într-un comunicat al Agenției de Mediu.

În cazul nerespectării cadrului normativ cu privire la combaterea acestei plante, conform Codului Contravenţional, se prevăd amenzi speciale:

  • pe terenurile fără destinaţie agricolă: de la 12 la 30 de unităţi convenţionale pentru persoanele fizice și de la 60 la 120 de unităţi convenţionale pentru persoanele juridice
  • pe terenurile cu destinaţie agricolă – de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, şi amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

 Agenția de Mediu spune că, la observarea ambroziei, trebuie întreprinse următoarele măsuri:

– smulgerea plantei sau tăierea repetată (de 3-4 ori), care se va face obligatoriu înainte de perioada de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului;

– eradicarea prin lucrări agricole, ca de exemplu săpat – prașilă manuală, tăiat – cosit manual sau mecanic, lucrarea cu grapa cu discuri, lucrarea cu combinatorul; tăierile frecvente sunt foarte eficiente;

– erbicidarea, în primul stadiu de dezvoltare a plantei (până la înflorire), cu utilizarea produselor omologate conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanților, permise pentru utilizare în Republica Moldova.

Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, cu subdiviziunile sale teritoriale vor verifica şi identifica terenurile infestate cu această buruiană şi vor întreprinde măsurile prevăzute în Codul Contravențional.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!