Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
CARICATURĂ/ Conectarea la canalizare și progresul la sat
Conectarea satelor din Moldova la apeduct este un pas înainte, însă în același timp creează și mari probleme de mediu.
Din cauza costului mare, a nepăsării sau din lipsă de cunoștințe, cetățenii refuză conectarea la canalizare preferând o hazna sau o fosă septică. Situație des întâlnită care deja produce un impact negativ asupra mediului.
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Cu atitudine pentru un mediu sănătos” la nivel național.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).