Alaska înregistrează recorduri de căldură şi de ploi pentru luna decembrie
O iarnă neobişnuit de caldă a fost înregistrată în luna decembrie în statul american Alaska, unde temperaturile diurne au depăşit media de 15,5 grade Celsius şi ploi torenţiale au căzut într-o perioadă a anului care este asociată de obicei cu gerul pătrunzător şi cu ninsorile abundente, informează Reuters și Agerpres.
Pe insula Kodiak, temperatura observată duminică a fost de 19,4 grade Celsius, cea mai mare valoare înregistrată vreodată în luna decembrie în Alaska, a anunţat cercetătorul Rick Thoman de la Alaska Center for Climate Assessment and Policy.
El a spus că astfel de valori sunt “absurde”.
Noul record de temperatură a fost înregistrat după mai multe zile foarte călduroase pentru luna decembrie, a precizat Rick Thoman, care au inclus valori de 18,3 grade Celsius la Aeroportul din Kodiak şi un record de 16,6 grade Celsius în comunitatea Cold Bay, precum şi cel puţin opt zile de decembrie în care temperaturile diurne au depăşit pragul de 10 grade Celsius în oraşul Unalaska, inclusiv valoarea de 13,3 grade Celsius pe 25 decembrie, care a fost cea mai călduroasă zi de Crăciun din istoria măsurătorilor meteorologice din Alaska.
Însă cel mai mare impact asupra locuitorilor din Alaska a constat în cantităţile masive de precipitaţii care au căzut în interiorul acestui stat american, unde zona oraşului Fairbanks s-a confruntat cu cea mai gravă furtună de iarnă de după anul 1937, a precizat Rick Thoman.
De obicei, decembrie este o lună “uscată” în interiorul statului Alaska, deoarece aerul de obicei rece nu poate să conţină prea multă umiditate. Umiditatea redusă care ajunge totuşi deasupra Alaskăi are tendinţa de a genera “ninsori mai degrabă pufoase, deoarece aerul este curat şi rece”, a precizat acelaşi cercetător, care locuieşte în Fairbanks.
Însă acest lucru nu s-a întâmplat în ultimele zile.
A nins atât de mult duminică, încât zăpada a provocat prăbuşirea acoperişului singurului magazin general din Delta Junction, un oraş aflat la 153 de kilometri sud-est de Fairbanks.
Mai grav este faptul că acele ninsori abundente au fost urmate de ploi torenţiale care au acoperit comunităţile locale cu un strat gros de gheaţă, provocând întreruperi ample ale alimentării cu electricitate şi cauzând închiderea majorităţii drumurilor şi a companiilor locale. Fenomenul a primit şi o poreclă – “Icemageddon”.
Autoritatea pentru transport din Alaska a avertizat că drumurile vor rămâne periculoase pentru o perioadă îndelungată, din cauza stratului gros şi foarte dur de gheaţă care s-a format deasupra carosabilului.
Vremea caldă şi umedă de la mijlocul iernii a devenit un fenomen tot mai frecvent în Alaska în ultimele două decenii în comparaţie cu deceniile precedente, fiind un semnal al schimbărilor climatice, afirmă Rick Thoman. “Este exact ceea ce ne aşteptam să se întâmple într-o lume care se încălzeşte”, a adăugat el.
Fenomene similare s-au produs şi în nordul îndepărtat, unde ploile de iarnă s-au dovedit deosebit de periculoase pentru oameni şi pentru animalele de păşunat, precum reni şi boi-moscaţi, care întâmpină dificultăţi mari atunci când gheaţa de la sol acoperă sursele lor de hrană. Astfel de fenomene sunt aşteptate să se intensifice în perioadele următoare.
Un studiu publicat luna trecută în revista Nature Communications prevede pentru climatul arctic mai multe ploi de iarnă decât zăpezi începând din jurul anilor 2060 sau 2070.
Alaska va avea însă parte şi de gerul ei tradiţional în zilele următoare – meteorologii au prognozat că temperatura din Fairbanks va coborî sub valoarea de -29 grade Celsius în acest weekend, însă episoade de căldură sunt aşteptate să devină mai numeroase în viitor, a precizat Rick Thoman.