fbpx

Miniștrii din UE au negociat obiectivele de energie regenerabilă pentru anul 2030

 Miniștrii din UE au negociat obiectivele de energie regenerabilă pentru anul 2030

Biomasa. Foto simbol

Susține Ecopresa, distribuie!

Miniştrii Mediului şi Energiei din Uniunea Europeană au căzut, recent, de acord asupra unor obiective de energie regenerabilă pentru anul 2030, înaintea negocierilor de anul viitor cu Parlamentul European, care a cerut stabilirea unor ţinte mai ambiţioase în domeniul regenerabilelor, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Miniştrii au anunţat că şi-au propus ca în anul 2030 cel puţin 27% din energia electrică a blocului comunitar să provină din surse regenerabile, în creştere faţă de o ţintă de 20% propusă pentru 2020.
În luna octombrie, Parlamentul European a făcut un apel ca ţinta în domeniul regenerabilelor să fie majorată până la 35%, un nivel susţinut săptămâna trecută şi de un grup de mari companii din domeniul tehnologiei, industriei şi energiei electrice.
De asemenea, în conformitate cu un pachet de măsuri, miniştrii Mediului şi Energiei din UE au căzut de acord şi asupra ponderii combustibililor regenerabili utilizaţi în transport, chiar dacă au stabilit o limită pentru biocombustibilii din prima generaţie, care potrivit criticilor concurează cu producţia de alimente pentru terenuri agricole.
Statele membre UE au stabilit pentru 2030 o ţintă de regenerabile de 14% pentru combustibilii utilizaţi în transportul rutier, cu bonusuri acordate pentru electricitatea din surse regenerabile utilizată în transportul rutier şi feroviar.
Însă utilizarea transportului feroviar în ţintele regenerabile de transport a fost criticată de Comisia Europeană, în condiţiile în care mari părţi din reţeaua feroviară din Europa este deja electrificată.
“Nivelul ambiţiilor este clar insuficient”, a declarat comisarul european pentru Mediu, Arias Canete. Acesta a adăugat că în condiţiile scăderii preţurilor la regenerabile, UE ar putea ajunge la o ţintă de 30% cu costuri similare pentru un nivel de 27%. “Reducerea costurilor regenerabilelor a fost spectaculoasă, fie că este vorba de energia fotovoltaică sau de cea eoliană”, a spus Canete.
Urmează acum ca Parlamentul European şi Consiliul Europeană să ajungă la un compromis în discuţiile cu privire la varianta finală a acordurilor în cursul anului următor.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!