Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Tuburile pentru colectarea deșeurilor solide din blocurile de locuit vor fi eliminate. Ce se va construi în locul lor
Consiliul Municipl Chișinău a alocat 10 milioane de lei pentru eliminarea tuburilor de colectare a deșeurilor menajere solide în blocurile de locuit și construcția platformelor de colectare separată a deșeurilor în curți, unde la moment platformele lipsesc. Acolo, unde contrucția platformelor nu este posibilă, se vor aplica alte soluții de colectare separată a deșeurilor.
Propunerea a venit de la consiliera PAS, Ina Coșeru, care spune că astfel vor fi încadrați toți locuitorii orașului Chișinău în procesul de colectare separată a deșeurilor menajere solide, aplicând prevederile Legii Deșeurilor, care pune accentul în mare parte pe reciclarea deșeurilor, și diminuarea volumelor de deșeuri, transportate la poligonul de deșeurilor menajere solide de la Țânțăreni.
Totodată, potrivit ei, această soluție va pune punct pe condiții antisanitare, create în blocuri de locuit, din cauza folosirii tuburilor de colectare a deșeurilor
Legea Deșeurilor obligă autoritatea publică locală să elaboreze Planul de Management al Deșeurilor Menajere Solide, astfel, pentru 2020 am propus în cadrul ședinței CMC elaborarea Planului de Management, de Primăria mun.Chișinău, în colaborare cu Consiliul Municipal Chișinău, și în largă consultare cu populația, care va prevedea țintele de colectare separată a deșeurilor menajere solide pentru următorii 5-10 ani. Și ținând cont de faptul, că fracția reciclabilă (plasticul, sticla, hârtia) constituie pînă la 20% din volumul total de deșeuri generate de Chișinău, iar fracția organică – pînă la 60%, Planul de Management va prevedea soluții de reciclare pentru toate aceste tipuri de deșeuri reciclabile. Aceste soluții se vor transforma în parteneriate publice private dintre Primăria mun. Chișinău și agenții economici, pentru colectarea separată și reciclarea deșeurilor.
Deșeurile, care nu pot fi reciclate, vor fi valorificate energetic (până la 12 % din masa totală a deșeurilor), iar poligonul de la Țânțăreni va fi utilizat pentru deșeurile inerte (deșeuri din construcție de exemplu), care într-un volum de pănă la 10 % din fluxul actual de deșeuri ale orașului, va fi depozitat la poligon.