Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
„Timpul rezolvării întrebărilor cu bani a luat sfârșit”. Șeful IPM spune că s-a angajat să lupte cu scheme și corupția din sistem
Și-a reiterat poziția de toleranță zero la corupție și a îndemnat cetățenii care au semnalat cazuri sau situații de corupție să se adreseze la organele competente. Este vorba de Ion Bulmaga, șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului.
„Timpul rezolvării întrebărilor cu bani și/sau prin persoane interpuse a luat sfârșit! M-am angajat să lupt cu schemele și corupția din sistem și am destul timp și resurse să duc această luptă până la final! Zero toleranță față de persoane corupte și lipsite de integritate la mediu”, a scris Bulmaga pe pagina sa de facebook.
Tot acolo, șeful IPM a îndemnat persoanele care au semnalat cazuri sau situații de corupție să se adreseze la organele competente pentru a pune capăt „acestui flagel care nu face nimic altceva decât să distrugă valorile absolut sănătoase ale unei societăți democratice”.
Declarația lui Bulmaga vine la două zile după ce Agenția Moldsilva a anunțat că a depistat mai multe nereguli și ilegalități la întreprinderile din subordine. În unele s-a depistat surplus de masă lemnoase, în altele diminuarea volumului sau vânzarea lemnului fără documente de proveniență. Potrivit unui comunicat al Agenției Moldsilva, neregulile și ilegalitățile depistate arată o atitudine iresponsabilă din partea unor angajați din ramura silvică în procesul de gestionare a resurselor forestiere.
Ion Bulmaga a fost numit șef al Inspectoratului pentru Protecția Mediului la finele lunii octombrie 2021, după ce a fost declarat învingător al concursului pentru funcția dată.
Bulmaga a fost anterior angajat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în calitate de inspector principal. Printre funcțiile deținute de acesta se numără și Consultant principal în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Direcția politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice. Aceasta fiind ultima funcție deținută în cadrul unei instituții de stat.