fbpx

Au restaurat un izvor și o zonă de agrement. Campanie de educație ecologică în comuna Antonești

 Au restaurat un izvor și o zonă de agrement. Campanie de educație ecologică în comuna Antonești
Susține Ecopresa, distribuie!

Aflat într-o stare deplorabilă, un zvor din satul Leca a fost restaurat de locuitori. Acum, izvorul arată diferit, i-a fost schimbată țeava de aducțiune, i s-a restaurat fațada, iar în preajmă a fost construită o zonă de odihnă.  

„Acum este o plăcere să vii să-ți potolești setea și chiar te poți odihni în preajma izvorului unde au fost instalate aceste bănci”, ne spune Ion Cozma, locuitor al s. Leca din Cantemir.

Restaurarea izvorului este una dintre activitățile realizate în cadrul proiectului „Implicarea cetățenilor în dezvoltarea comunității și a problemelor de mediu”. Scopul acestuia a fost de a contribui la dezvoltarea comunității prin educația ecologică a locuitorilor din satele Antonesti și Leca, raionul Cantemir. Proiectul s-a concentrat pe educarea populației în domeniile protecției mediului, planificarea dezvoltării comunitare și gestionării deșeurilor solide.

Astfel, în fiecare localitate s-au realizat activități de amenajare a unui spațiu public. În satul Antonești a fost reamenajată zona din preajma Centrului Medical. Anterior, zona era nesigură pentru locuitori și plină de gunoaie. Acum, terenul a fost curățat, s-au plantat copaci, au fost instalate bănci și urne. Astfel, cetățenii care se adresează la Centrul Medical se pot bucura de un spațiu  de recreere.

Amenajarea acestor spații a servit drept exemplu pentru locuitori, care au văzut schimbările ce pot fi realizate  prin implicare.

O altă activitate a proiectului a fost instalarea plăcuțelor stradale, lucru care s-a întâmplat pentru prima dată în comuna Antonești. Instalarea plăcuțelor  va ajuta locuitorii să aibă acces mai rapid la serviciile de Urgențe, primirea coletelor, dar și a vizitatorilor în comună.

„Implementarea acestui proiect reprezintă o schimbare pentru localitatea noastră. Este primul proiect cu activități în domeniul managementul deșeurilor, care are rezultate vizibil importante pentru locuitori”, a declarat Ion Isac, primarul com. Antonești.

În cadrul proiectului au fost elaborate și documente strategice care reprezintă un instrument important pentru administrația publică locală în atragerea investițiilor și în dezvoltarea comunei.

Proiectul „Implicarea cetățenilor în dezvoltarea comunității și a problemelor de mediu” a fost desfășurat în perioada aprilie – septembrie în comuna Antonești, Cantemir. Acesta a fost finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), din fondurile Programului de Dezvoltare a Cooperării al Guvernului Austriei (ADC) și a fost implementat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC).

Victoria ISAC

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!