fbpx

Precizările Ministerului Agriculturii privind subvențiile oferite pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol

 Precizările Ministerului Agriculturii privind subvențiile oferite pentru procurarea tehnicii şi utilajului agricol

Photo by Jed Owen on Unsplash

Susține Ecopresa, distribuie!

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare precizează că pentru a spori accesul producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii la tehnica și utilajul agricol, au fost efectuate modificări cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. Modificările se referă la suma acordată pentru procurarea tehnicii și utilajului agricol convențional, astfel, mărimea sprijinului acordat va fi calculată sub formă de compensaţie în proporţie de:

a) 25% din cost (per unitate), dar nu mai mult de 300 mii lei per beneficiar, cu excepţia combinelor autopropulsate pentru recoltarea strugurilor și tomatelor, pentru care suma maximală constituie 750 mii lei per beneficiar;

b) 35% din cost (per unitate), dar nu mai mult de 300 mii lei per beneficiar, care corespunde categoriei de producător agricol micro sau mic, fiind înregistrat cu cel puțin un an precedent celui de subvenționare;

c) 50% din costul mașinilor şi echipamentului tehnic împotriva înghețului, dar nu mai mult de 300,0 mii lei per beneficiar;

d) 50% din costul dronelor utilizate în protecția culturilor agricole, dar nu mai mult de 200 mii lei per beneficiar.”;

Totodată, reprezentanții Ministerului informează că, este eligibilă pentru subvenții tehnica agricolă cu puterea maximă de până la 200 c.p. precum și combinele agricole pentru culturile tehnice și cerealiere cu puterea maximă de până la 260 c.p.

„În funcție de necesitățile investiționale ale agricultorilor, aceștia pot avea acces la tehnică de capacitați mări, prin intermediul instrumentelor financiare acordate de către Agenția pentru Dezvoltarea si Modernizarea Agriculturii, beneficiind de cele mai bune condiții de finanțare”, se mai arată într-un comunicat al ministerului.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!