Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au decis emiterea noilor autorizații de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Râbnița. Decizia a fost luată în ședința Comisiei de ieri. Astfel, Agenția de Mediu urmează să elibereze, în termen de o zi lucrătoare de la depunerea cererii, două autorizații de mediu pentru uzina din stânga Nistrului. Cele două […]Read More
Un bărbat de 51 de ani s-a ales cu o amendă usturătoare după ce a tăiat 11 copaci de salcâm din Parcul „Valea Morilor” din Chișinău. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Hotărârea instanței mai prevede că făptașul nu poate ocupa funcții și nici să desfășoare o altă activitate ce ține de […]Read More
Patru bărbați au fost reținuți pentru vânat ilegal. Aceștia ar fi omorât trei căprioare, rămășițele cărora au fost găsite la marginea satului Mileștii Mici din raionul Ialoveni. Persoanele reținute sunt bănuite de braconaj. Potrivit Procuraturii Generale, bărbații ar fi vânat ilegal căprioarele în perioada 2-3 ianuarie. De la domiciliile bărbaților au fost ridicate trei arme […]Read More
Ion Platon a fost restabilit în funcția de director-adjunct al Agenției „Moldsilva”, printr-o hotărâre a instanței de judecată. Informația a fost confirmată pentru ecopresa.md de Iulian Mamai, un alt director-adjunct al Agenției „Moldsilva”. În cadrul instituției, vor activa în continuare doi directori-adjuncți. Iulian Mamai nu a oferit însă și alte detalii, motivându-și refuzul prin faptul […]Read More
În contextul nivelului ridicat de poluare în municipiul Chișinău, Ministerul Mediului a organizat o ședință ad-hoc cu reprezentanții Agenției de Mediu, Laboratorului de referință de mediu, Inspectoratului pentru Protecția Mediului și cu reprezentanți ai Societății pe Acțiuni „Termoelectrica”. În cadrul discuției s-au pus accentele pe acțiunile care pot fi implementate imediat și pe termen lung […]Read More
Fumul dens și smogul observat în ultimele zile deasupra Chișinăului au îngrijorat locuitorii capitalei. Pe rețelele sociale au apărut mai multe fotografii și mesaje ale internauților privind calitatea aerului și mirosul înțepător din oraș. Ministerul Mediului a emis, acum câteva minute, o avertizare privind nivelul ridicat de poluare și îndeamnă agenții economici care au secții […]Read More
Începând cu 1 ianuarie, doar agenții economici înregistrați în Sistemul Informațional Automatizat -Managementul Deșeurilor (SIA-MD) pot plasa pe piață mărfuri care generează în procesul utilizării deșeuri de ambalaje. Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului. Producătorii au avut posibilitatea de a se înregistra în SIA-MD din anul 2020, odată cu aprobarea Regulamentului privind ambalajele și […]Read More
Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație sprijină Moldova ca
Cel mai recent raport al Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO) privind evaluarea culturilor și a aprovizionării cu alimente în Republica Moldova a arătat că seceta a avut un impact dramatic asupra producției agricole din țară. Potrivit raportului, există îngrijorări pentru următorul sezon de recoltare 2022-2023. Deficitele persistente de umiditate în straturile inferioare […]Read More
În acest an, în noaptea de Revelion vremea va fi destul de caldă. Dacă la nord temperaturile se vor încadra între -3 și zero grade Celsius, atunci la sud, în noaptea dintre ani, vor fi până la +2. În prima zi din anul 2023, însă, temperaturile vor fi deosebit de ridicate – până la 13 […]Read More
Aproximativ 30% din toate produsele cumpărate de moldoveni ajung în coșul de gunoi sau sunt irosite. Majoritatea dintre acestea sunt produse alimentare. Potrivit datelor Regiei Autosalubritate, risipa alimentară costă Republica Moldova peste 15,3 miliarde de lei anual. Dacă în sate o parte din produsele alimentare nefolosite sunt utilizate pentru hrana animalelor, în orașe totul ajunge […]Read More
Academia de Ştiinţe din Cehia a cerut interzicerea focurilor de artificii din cauza substanţelor „extrem de toxice” pe care le eliberează în aer. Potrivit presei cehe, oamenii de ştiinţă avertizează că aceste substanţe sunt dăunătoare atât pentru oameni, cât şi pentru mediu. De asemenea, ei cred că majoritatea oamenilor nu sunt suficient de informaţi cu privire […]Read More
Guvernul a numit un nou secretar general la Ministerul Mediului. Este vorba despre Petru Tataru, actual șef al Direcției analiză, monitorizare și evaluare a politicilor din cadrul ministerului. Decizia a fost luată în ședința de ieri a Executivului. Petru Tataru a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Științe Umanistice, Istorie și Filosofie. De […]Read More
În apele râului Nistru, pe segmentul Republicii Moldova, nu au ajuns substanțele deversate de la substația energetică din Ucraina, afectată în urma unui bombardament rusesc. La câteva zile de la deversarea de ulei în unul dintre afluenții mici ai Nistrului, autoritățile ucrainene nu au mai depistat substanțe periculoase în râu. Solicitată de ecopresa.md, șefa Laboratorului […]Read More
Uniunea Europeană vrea să restricționeze importurile de produse care au
Comisia Europeană salută decizia Parlamentului European și a Consiliului Europei de a elabora un regulament privind lanțurile de aprovizionare fără defrișări la nivel mondial. Odată adoptată și aplicată, noua lege va garanta că o serie de bunuri introduse pe piața UE nu vor mai contribui la defrișarea și degradarea pădurilor în Uniunea Europeană și în […]Read More
Ministerul Mediului și Agenția de Mediu atenționează asupra nivelului ridicat de poluare a aerului în Chișinău. Pe 23 și 24 decembrie, în capitală s-au înregistrat depășiri ale mediei zilnice cu 2,4 ori pentru poluanții atmosferici PM10. Conform datelor obținute de la stația de monitorizare a calității aerului, care este instalată în preajma intersecției bd. Ștefan […]Read More
Un start-up israelian a dezvoltat un sistem de încălzire pentru locuințe, care exploatează umiditatea din aer. Sistemul poate fi folosit și în sens invers, pentru răcirea clădirilor vara, scrie go4it.ro. „Vaporii de apă din aer, care sunt absorbiți într-un material absorbant, transferă cantități semnificative de energie”, a declarat CEO-ul și fondatorul firmei, Dror Zchori. Știm […]Read More
Articole recente
- Trei localități din Republica Moldova vor avea centre speciale unde locuitorii pot aduce gratuit deșeuri reciclabile
- Plantări pe ambele maluri ale Prutului. A fost lansată campania „Primăvara 2026”
- Cauză penală pentru poluarea râului Bâc. Prejudiciu de peste un milion de lei
- De la deșeu la resursă: femeile sunt invitate să dezvolte soluții pentru valorificarea resturile organice
- Început de an cu record la consumul de energie electrică
- Patru milioane de lei furați din fondurile pentru împădurire
- Șase persoane demise din funcție după cazul de la Ocolul Silvic Ghidighici
- Primarii și specialiștii din Republica Moldova, invitați la București
- Panourile fotovoltaice produc cu peste 60% mai puțină energie în sezonul rece
- Din iunie 2026, inspectorii de mediu vor interveni 24/7 la incidentele de mediu
- Controale la toate spălătoriile auto din Moldova
- Deșeurile din construcții ar putea fi reciclate și folosite la construcția drumurilor
- De la primul cuib pe balcon la șase hrănitori în oraș – Gabriela Metreniuc are grijă de păsările Chișinăului
- Peste 40.000 de electrocasnice colectate și reciclate prin programul guvernamental EcoVoucher
- Turism etic în natură: cum să ne bucurăm de mediu fără a-i dăuna
