fbpx

Prinţul William va recompensa cu câte un milion de lire sterline cinci proiecte de mediu, câștigătoare ale Premiului Earthshot

Susține Ecopresa, distribuie!

Prinţul William, viitorul moştenitor al tronului britanic după moartea reginei Elisabeta a II-a, a anunțat finaliştii Premiului Earthshot, un concurs de idei pentru proiecte inovatoare ce dezvoltă soluţii pentru problemele din domeniul protecţiei mediului înconjurător. Cele cinci proiecte câștigătoare vor fi premiate cu câte un milion de lire sterline (1,12 milioane de dolari) fiecare.

Printre cei 15 finalişti, grupaţi în cinci categorii, se numără un start-up din Kenya care fabrică sobe mai puţin poluante şi un proiect de reciclare la nivel municipal în Amsterdam. Organizatorii concursului au primit peste 1.000 de propuneri de nominalizare.

Ei îşi canalizează timpul, energia şi talentul spre soluţii îndrăzneţe care au puterea nu doar de a rezolva cele mai mari provocări ecologice cu care se confruntă planeta, ci şi de a crea comunităţi mai sănătoase, mai prospere şi mai sustenabile pentru generaţiile viitoare”, a spus prinţul William despre finaliştii acestei competiții, citat de Agerpres.

Prinţul William a înfiinţat premiul Earthshot în anul 2020. Denumirea acestuia este o referinţă la ambiţiosul proiect „Moonshot” al fostului preşedinte al Statelor Unite John F. Kennedy, care a avut drept obiectiv trimiterea oamenilor pe Lună în 1969.

Pe lista finaliştilor din acest an la Earthshot Prize se mai află o iniţiativă din Oman care vizează eliminarea dioxidului de carbon prin transformarea acestuia în roci, o afacere indiană care fabrică din flori reciclate o alternativă sustenabilă la produsele din piele naturală, precum şi o echipă chineză care încearcă să transforme deşertul neroditor în teren fertil.

Ceremonia de atribuire a acestor premii va avea loc în oraşul american Boston, pe 2 decembrie.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu