Pescarii cer să prindă peşti, câte 3 kg/zi, în timpul prohibiției. Agenția de Mediu: Natura trebuie să se refacă
Agenția de Mediu a publicat ordinul prin care stabilește perioadele în care este interzis pescuitul în Republica Moldova. Astfel, pe râul Prut, pescarii nu vor putea prinde pește timp de 60 de zile, începând cu 9 aprilie; pe fluviul Nistru – în perioada 10 aprilie-15 iunie, iar pe râurile mici din țară perioada de prohibiție a fost stabilită de 82 de zile – între 10 aprilie și 30 iunie.
În faza de consultări, documentul a stârnit nemulțumirea unor pescari. Unii susțin că pescuitul nu trebuie interzis în totalitate, alții consideră că perioadele de prohibiție sunt prea lungi. Autoritățile, însă, spun că sunt avocații naturii și niciodată nu vor putea să mulțumească toată lumea.
Anatol Ciobanu, pescar amator, este de părere că, în perioada de prohibiție, ar trebui permisă prinderea peștelui cu o singură sculă și doar cu un cârlig. În opinia lui, această practică este folosită pe malul stâng al Nistrului (regiunea transnistreană și Ucraina). În plus, pescarul susține că trebuie permis pescuitul a două specii de pește – babușca și roșioara, iar cantitatea de pește prins să fie de maxim trei kilograme pe zi. „În marea lor majoritate, pescarii adevărați vin la râuri în perioada de prohibiție doar din interes sportiv (prins și eliberat) în timp ce braconierii prind pește tot anul și nu iau în calcul perioada de prohibiție”, și-a spus pescarul opinia privind proiectul Agenției de Mediu.
Contactat de ecopresa.md, Igor Cervatiuc, un alt pescar amator, ne-a comunicat că este nedumerit de ce a fost interzis pentru o perioadă atât de lungă (82 de zile) pescuitul în râurile mici din Moldova. „Înainte nu era o perioadă atât de mare. Nu știu de unde s-a luat așa termen. Râurile mici în luna iunie deja se usucă și nu mai curge nimic prin ele”, susține Igor Cervatiuc.
Marius Caț, șeful Direcției monitoringul resurselor naturale din cadrul Agenției de Mediu, relatează că pentru toate există explicații și deciziile privind prohibiția au fost luate în conformitate cu legislația Republicii Moldova și la recomandarea Institutului de Zoologie și a Centrului pentru Cercetare a Resurselor Genetice Acvatice ,,ACVAGENRESURS”.
Natura trebuie protejată
Reprezentantul Agenției de Mediu susține că pentru râul Prut și fluviul Nistru au fost stabilite perioadele de prohibiție și în funcție și de interzicerea pescuitului în România și Ucraina.
În proiectul inițial, pentru râurile mici era propusă perioada de prohibiție timp de 64 de zile. În documentul adoptat, interzicerea pescuitului se extinde pe 82 de zile. „În cazul râurilor mici, am luat în calcul anume recomandările instituțiilor noastre de profil. Există o argumentare științifică, potrivit căreia în râurile mici procesele naturale de reproducere a vietăților este diferit comparativ cu bazinele acvatice mari. De aceea, pentru aceste râuri mici este nevoie de o perioadă mai îndelungată de prohibiție. Și aici am ținut cont de data limită maximă – 30 iunie – parvenită de la Institutul de Zoologie”, a explicat Marius Caț.
În opinia lui, propunerile venite din partea pescarilor amatori de a pescui unele specii sau cantități limitate de pește în perioada prohibiției nu pot fi acceptate în niciun caz. „Natura necesită o reabilitare anuală. Aceasta este obligatorie, indispensabilă, care reiese din noțiunea de protecție a mediului. Noi suntem cei care trebuie să protejăm natura și legile trebuie respectate”, susține Marius Caț.
Astfel, prin ordinul din 3 aprilie al Agenției de Mediu:
- se interzice pescuitul timp de 60 de zile consecutive, în perioada de la 09 aprilie până la 7 iunie 2023 inclusiv, de la intersecția râului Prut cu frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Teţcani, în lacul de acumulare Costeşti-Stînca și în râul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stînca până la satul Giurgiuleşti;
- timp de 67 de zile consecutive, în perioada de la 10 aprilie până la 15 iunie 2023 inclusiv, este interzis pescuitul în fluviul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea până la orașul Camenca, în lacul de acumulare Dubăsari, în fluviul Nistru în sectoarele de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca (km 28) și în brațul Turunciuc, și în lacul Cahul;
- se interzice pescuitul timp de 82 de zile consecutive, în perioada de la 10 aprilie până la 30 iunie 2023 inclusiv, pe râurile Ciorna, Răut, Ichel, Bîc şi Botna, afluenți ai fluviului Nistru, cu excepția obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele, pe râurile Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăţ, Ciuhur, Camenca, Gârla Mare, Delia, Nîrnova, Lăpuşna, Sarata, Tigheci afluenți ai râului Prut, cu excepția obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele, în bălțile Manta, și pe râurile Cogîlnic, Cahul, Ialpug, cu excepția obiectivelor acvatice artificiale construite pe ele.
Totodată, în obiectivele acvatice piscicole naturale este interzis, în cursul anului, pescuitul: speciilor incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova cum ar fi nisetrul, cega, păstruga, morunul, lostrița, văduvița și șalăul vărgat. De asemenea, este interzis pescuitul morunașului în bazinul fluviului Nistru.
Pescuitul în perioada de prohibiție este sancționat cu amenzi de până la 1 000 de lei pentru pescari și până la 15 mii de lei pentru agenții economici. Prinderea peștelui cu instrumente electrice, substanțe narcotice se amendează cu până la 7500 de lei.
Ordinul Agenției de Mediu poate fi găsit aici: