fbpx

FOTO/ Pe jos sau cu bicicleta, o (re)conectare cu natura pe traseul de pădure Donici-Curchi

 FOTO/ Pe jos sau cu bicicleta, o (re)conectare cu natura pe traseul de pădure Donici-Curchi
Susține Ecopresa, distribuie!

Tot mai mulți oameni simt nevoia de reconectare cu natura, măcar și pentru scurt timp. O drumeție sau o plimbare cu bicicleta prin pădure v-ar putea ajuta să vă încărcați cu energie și să evadați din cotidian. Celor cu dorință, dar timp limitat, le recomandăm traseul forestier Donici-Curchi.

Acesta poate fi parcurs la pas în circa două ore. Punctul de start este conacul familiei renumitului fabulist A. Donici, construit în doua jumătate a sec. al XVIII-lea. Inițial puteți face un tur al casei-muzeu și să aflați istoria familiei Donici, să admirați mobila secolului și arhitectura din acele timpuri. Costul unui bilet este de 15 lei. Ulterior, vă puteți porni pe traseul de pădure, spre punctul final – Mănăstirea Curchi (1773).

Traseul este ușor, iar direcțiile sunt indicate prin săgeți sau borne kilometrice. Astfel, după ce ieșiți din satul Donici, o parte din drum este pe marginea pădurii, iar la cel de-al doilea kilometru veți intra în pădure. Aici veți putea contempla liniștea pădurii, privi soarele printre crengile copacilor, auzi orice trosnet și mirosi pădurea. Liniștea vă va cuprinde și vă va cuceri inima prin simplitate.

Vă recomandăm să planificați vizita la sfârșit de primăvară, atunci când pădurea reînvie, sau toamna când pădurea se colorează și oferă peisaje mirifice. Vă veți putea opri sprijinindu-vă de un trunchi de copac, sau așezându-vă pe iarbă și pur și simplu contemplând pădurea din jur.

Traseul traversează o pădure seculară de gorun și stejar peduncular, cu vârsta de peste 400 de ani. Alte specii comune de arbori care pot fi întâlniți sunt: frasin, carpen, tei, salcâm.

Mai mult, aici este și o bogată diversitate faunistică, cele mai răspândite specii de mamifere fiind: căpriorul, mistrețul, vulpea, jderul de pădure, pisica sălbatică. Traseul forestier traversează sectorul de pădure unde viețuiesc și câteva exemplare de lup, cerb și bursuc. Cu puțin noroc, poate veți întâlni vreun locuitor al pădurii.

Pe traseu, să nu uitați, că sunteți oaspeți ai pădurii și trebuie să respectați reguli stricte de comportament:

– Nu rupeți puieții, crengile și scoarța copacilor!
– Nu rupeți plantele!
– Ocrotiți și nu deranjați cuiburile de păsări și vizuinile animalelor!
– Nu distrugeți sau deteriorați mușuroaiele de furnici!
– Nu aprindeți focul în pădure!
– Strângeți gunoaiele și resturile menajere din locurile unde ați poposit!
– Nu părăsiți traseul marcat!

Foto: Ecaterina Alexandr, Cristina Straton

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Cristina Straton