fbpx

Elevii din Malcoci învață a crește copaci

 Elevii din Malcoci învață a crește copaci

Elevii din satul Malcoci pun ghindele la stratificare Sursa foto: Follow-the-root

Susține Ecopresa, distribuie!

Un curs opțional de implicare a elevilor în procesul de creștere și plantare a copacilor este în curs de pilotare în Gimnaziul din satul Malcoci, raionul Ialoveni. Școlarii obțin experiență și atitudine grijulie față de natură prin educație interactivă, practică și activități în teren. Proiectul se desfășoară în baza unui acord semnat între școală și platforma ARBORETUM.LIVE”.

„Cu elevii din Malcoci testăm în practică un concept pe care l-am elaborat în interiorul organizației, câțiva ani în urmă. Acesta constă dintr-un curs anual format din 4 activități. Prima activitate a avut loc în noiembrie. Am mers cu elevii în pădure, unde cu mâinile lor au cules ghindele, care au fost păstrate la noi în pepinieră. A doua activitate s-a întâmplat acum, în februarie – împreună cu elevii am pus ghindele la stratificare – un procedeu „de trezire” a embrionului. A treia activitate va avea loc prin aprilie, când ghindele vor încolți, iar elevii o să le plaseze în containere pregătite tot de ei. Ulterior, puieții vor rămâne la noi în pepinieră, în grija metodistului nostru. A patra activitate va fi peste un an și jumătate, când vom sădi puieții într-o pădure sau într-o locație de la ei din sat”, a detalizat Alexandru Sainsus, fondatorul platformei „ARBORETUM.LIVE”.

Alexandru Sainsus consideră că este posibil de obținut schimbări durabile în societate și în mediul înconjurător punând accent, în primul rând, pe educație. „Putem investi miliarde în plantări forestiere, dar dacă nu schimbăm ceva în educație, nimic nu se va modifica. În cel mai bun caz, vom ajunge exact acolo de unde am pornit sau situația va fi și mai gravă. De aceea, oferind educației un format de interactivitate, pentru ca elevii să obțină experiență prin propriile acțiuni, cred că putem să schimbăm destul de multe”, a explicat Sainsus.

Acord între „ARBORETUM.LIVE” și Gimnaziul Malcoci

Acest proiect pilot se desfășoară în baza Acordului de colaborare între platforma „ARBORETUM.LIVE” și Gimnaziul satului Malcoci, cu implicarea cadrelor didactice, a menționat Alexandru Sainsus.

Mariana Covali, directoarea gimnaziului, susține că programul are un impact major asupra tinerilor. „Este un proiect binevenit, o inițiativă apreciabilă. Acest program motivează elevii în promovarea unui mediu sănătos și chiar sensibilizează întreaga comunitate. În cadrul acțiunilor, se pune accent pe copil și pe acțiunile practice realizate de el, ceea ce este foarte bine. Elevii au avut o reacție pozitivă, le place să se implice, mai ales că este o experiență pe teren. Astfel, au ieșit să acumuleze informații în afara instituției și au făcut cunoștință cu mediul înconjurător”, a specificat directoarea.

La acțiuni participă elevi din diferite clase, ne spune Tatiana Puiu, profesoară de geografie. „La strângerea ghindei au participat elevi ai claselor a 5-a – a 8-a, iar la stratificare au participat elevi din clasele a 6-a și a 7-a. Pentru a putea pune la stratificare, unii copii au adus caserole de acasă și rumeguș. Ulterior, câțiva au luat caserolele acasă, pentru că le-a plăcut procesul și au ales să-l urmăreascăpersonal. Eu sper ca elevii  să se implice până la sfârșit”, a spus profesoara. 

„Vrem să aprindem mici făclii verzi”

Prin acest program, elevii sunt încurajați să aibă grijă față de mediu. „Noi vrem să aprindem mici făclii verzi în conștiința elevilor care participă la program. Să-și demonstreze că pot ajuta natura să se dezvolte și să se restabilească. Cine știe, poate în viitor cineva dintre ei datorită acestei experiențe va alege să devină botanist, silvicultor, pădurar, genetic sau va opta pentru o altă profesie legată de contactul permanent cu natura”, a afirmat Sainsus, fondatorul platformei „ARBORETUM.LIVE”.

„Cred că proiectul are un impact pozitiv, deoarece copilul vede tot procesul: de la început până la sfârșit. În acest fel, el capătă experiență în a crește un copac din semințe până la puiet. Aceste acțiuni contribuie și la educarea copiilor. Elevii au participat cu entuziasm la acțiunile precedente și așteaptă cu nerăbdare cea de-a treia etapă”, a spus Tatiana Puiu, profesoară de geografie.

„Ideea acestui program educațional mi-a apărut după ce am realizat aceleași activități cu copiii mei și m-am gândit că, ar fi bine ca această experiență să ajungă și la alții. Ne gândim să facem la anul același ciclu, dar cu alte specii și, posibil să lărgim numărul de instituții cu care colaborăm”, a precizat fondatorul „ABORETUM.LIVE”.

Doritorii de a realiza un program similar pe cont propriu, pot urmări pe pagina de Facebook sau pe canalul de Youtube al organizației, instrucțiunile privind culegerea semințelor, punerea la stratificare, producerea de sinestătătoare a containerelor și creșterea puieților.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Lidia Danila