Pădurea este un ecosistem ce înglobează multitudinea de vietăți cu interrelațiile sale specifice, ca parte componentă a diversității biologice (=biodiversității) și a unui macro-circuit al substanțelor în natură. Omul este parte a acestor relații și a circuitului, fiind una dintre speciile „biodiversității” planetei – deși reputația speciei umane trezește mari dubii la unele capitole, ceea ce nici nu contestăm.

Pădurile Moldovei sunt parte nu numai a mediului/naturii, dar și a vieții omului. Relația pădurilor cu omul este cu mult mai strânsă decât își imaginează unii, inclusiv cei care văd doar profit economic. Tradițional, pădurile au fost mereu utilizate, încă sunt și vor mai fi, de către om/societate pentru a-și satisface necesitățile vitale. Pădurea a stat mereu la baza dezvoltării sociale.

Fluctuațiile silvo-sociale, prin care se extrăgeau anumite volume de lemn din pădure, au existat de când există practic specia umană ca o comunitate în dezvoltare. Aceste relații (=fluctuații) au devenit, într-un fel, aproape de tipul mutualist în timp și spațiu. Și asta deoarece chiar și pădurea se adaptează la condițiile sociale, pentru a supraviețui în condițiile presiunii umane sau de altă natură.

Totuși, pădurea continuă să producă – prin creșteri de biomasă – și să mențină întreg ecosistemul cu multitudinea de elemente ecologice interconectate. Aceste fluctuații devin practic o legitate, deși impusă într-un fel prin condițiile de dezvoltare a societății.

Omul este mai dependent de pădure decât invers. Dar și pădurea se „conformează” necesităților sociale, mai ales dacă acestea sunt raționalizate. Răspunsul pădurii către om și societate va fi unul prietenos (și cu bunuri asigurate) doar dacă atitudinea omului va fi corespunzătoare.

Creșterea anuală în pădurile R. Moldova este de circa 1.2 milioane metri cubi. Volumul autorizat (prin permisiuni legale) anual spre recoltare era până acum de circa 0,6 milioane metri cubi, deci cam 50% din creșterea anuală. Datele din exterior arată că cifra reală de recoltări este mai mare, deși nu se prea afișează.

Să nu uităm că o bună parte din biomasa (lemnul) din pădure trebuie obligatoriu să rămână în pădure! Această masă organică este nu doar absolut necesară dezvoltării ecosistemului, dar contribuie și la procesul de adaptare la schimbările climatice, prin puterea de absorbție a carbonului și de menținere a umidității.

În cele din urmă, matematic vorbind, suntem departe de a gospodări pădurile în mod sustenabil, câtă vreme consumul depășește creșterea anuală. Acest fapt a fost scos la iveală de nenumărate ori, deci autoritățile (Agenția „Moldsilva”) nu neagă existența problemelor.

Din cele circa 900 de mii de gospodării casnice (GC), doar o parte sunt viabile și vor consuma, realmente, lemn de foc (=energetic). Dacă ne referim la studiul FLEG, atunci cel puțin 200 de mii de GC ar consuma lemn, iar înmulțind la cei circa 5 metri steri „promiși” pentru fiecare GC, obținem circa 1 milion metri de lemn consumați (ceea ce ar corespunde studiilor independente, vezi mai sus).

În fine, cifrele reale de ultimă oră pot fi diferite, adică mai mari – dacă realmente avem mai multe GC doritoare și/sau agenții economici (sau industriali) care vor necesita și accesa lemn, atunci cifra depășește cu mult creșterea anuală. Iar tăierile autorizate pentru acest an/sezon nu vor acoperi necesitățile de lemn energetic, respectiv se va purcede la tăierea volumului din contul creșterii pentru anul viitor – ceea ce reprezintă un risc, însă unul minor.

Deși gravitatea acestor cifre pare un scenariu de dezvoltare nu prea optimist, situația nu este chiar cea mai tristă, dacă ar fi să facem unele comparații. Și asta deoarece sunt regiuni sau țări unde creșterile în pădure (statistic vorbind) sunt mai mici, iar pădurile practic au dispărut – motivul fiind că nu s-a luat în considerare raportul social-ecologic și nu au fost echilibrate relațiile dintre pădure și om.

Noi încă avem pădure, deși facem cu greu față provocărilor din partea omului. Iar riscurile dispariției pădurilor naționale sunt destul de eminente, în special în condițiile schimbărilor climatice și ale încălzirii globale, în rând cu deșertificarea terenurilor. În cele din urmă, pădurea nu va putea stoca carbonul dacă temperatura globală se va ridica brusc – asta o arată și studiile de ultimă oră. Dar până la aceste scenarii mai este timp – poate că și pădurea va fi alta până atunci?

Tăierile ilegale sunt un fenomen omniprezent și foarte greu de oprit – nu doar la noi, ci în multe regiuni ale lumii.

Deși autoritățile cunosc problema – fapt demonstrat prin diverse afirmații sau studii și analize independente – este foarte dificil de a elimina fenomenul și, în același timp, de a asigura omul (implicit personalul silvic sau cel auxiliar) cu un salariu decent. Căci salariile personalului silvic vin tot din tăieri – fie ele legale sau mai puțin legale, important e să aducă venit.

Factorul social-economic domină asupra celui ecologic, oricât de mult am striga despre necesitatea unui mediu sănătos sau ecosisteme ideale. Altă treabă este atunci când se găsește balanța potrivită între acestea. Tăierile ilegale nu vor fi eliminate până când nu vor fi create condiții de trai mai bune pentru oameni. Dar nici oamenii nu ar trebui să abuzeze pe seama pădurii, inclusiv prin exploatarea exagerată cu inventarea a diverse scheme (statale și/sau personale, oficiale/legalizate sau prin furt).

Poate ar fi cazul ca agentul privat să-și planteze pădurea sa, pe care să o exploateze după placul său și doar în limitele legii (cu respectarea regimului silvic, bineînțeles)? Orice alternativă pe piață, inclusiv micșorarea cererii de lemn dobândit prin metode „sumbre”, ar contribui inevitabil la soluționarea acestei probleme și va scoate o povară de pe umerii pădurilor Moldovei.

Răspunsul este DA, cu respectarea anumitor reguli și principii (ecologice, sociale, economice, dar și etice). Pădurea, adusă la o stare de existență în condițiile unor fluctuații de recoltări „sociale” periodice, ar putea să nu manifeste indici pozitivi (spre exemplu de creștere), dacă nu este gospodărită corespunzător. Și aici trebuie să-i lăsăm pe specialiști să-și facă treaba – bineînțeles, responsabilizați și trași la răspundere în cazul când nu o fac sau o fac incorect.

De asemenea, societatea civilă și populația trebuie să participe la procesul transparent de planificare a lucrărilor, luarea deciziilor corecte și monitorizarea activităților. Eventual, un sistem de trasabilitate a speciilor forestiere importante ar contribui la o regenerare mai bună a pădurilor și ar liniști societatea îngrijorată.

Controlate și minuțios monitorizate, ceea ce ar fi mai bine decât necontrolate și haotice. O demonstrează evenimentele istorice ale statului independent R. Moldova – anii '90 ai secolului trecut – atunci când oamenii au devastat pur și simplu perdelele forestiere de protecție sau alte culturi cu specii forestiere. Nu este exclus ca, în contextul crizei energetice actuale, acele scenarii să se repete, dar sperăm că societatea a învățat, totuși, anumite lecții.

Respectiv, acea multitudine de intervenții în ciclul de dezvoltare a pădurii, de la îngrijiri și rărit până la refaceri (tratamente mai complexe) ecologice, să fie cât mai aproape de legitățile naturii, ceea ce ar însemna că existența și regenerarea speciilor nu va fi compromisă.

Pădurile cu valoare sporită de conservare (PVSC) și pădurile de producție (industriale, comerciale) necesită a fi delimitate, iar gospodărirea acestora să fie organizată puțin diferit.

Aceasta nu ar însemna că PVSC nu vor fi gospodărite, ba dimpotrivă – doar că modul de gospodărire să fie unul mai altfel. Celor din categoria PVSC să le fie aplicat un regim de grădinărit mai aproape de cel de codru (un tip mai prietenos, istoric vorbind, numit uneori și „cvasi-grădinărit”). Respectiv, aceste păduri vor păstra aspectele unor păduri naturale și li se va acorda un regim de conservare mai special, care ar putea să conducă ulterior la includerea în sistemul de arii protejate.

La polul opus stau pădurile de producție (inclusiv energetice, cu scopul de a produce lemn pe baza speciilor cu cicluri de producție mai rapide), în care modalitățile de intervenție cu multitudinea de tăieri sau alte tratamente silvice să fie experimentate și/sau puse în aplicare la maximă valoare.

Programul Național de Împădurire și Reîmpădurire (PNIR) a fost adoptat recent, cu obiectivul de a spori suprafața acoperită cu vegetație forestieră a țării (circa 450 mii ha) cu încă 100 mii ha pe parcursul următorilor 10 ani (2023-2032).

Programul prevede obiective pe termen mai lung, deoarece pădurea are nevoie de decenii și secole ca să se stabilească și doar apoi, efectiv, să producă. Obiectivele nu vizează doar asigurarea populației cu resurse forestiere (lemnoase și ne-lemnoase), dar și asigurarea condițiilor hidrologice-climaterice necesare peisajelor naționale.

Este bine-știut faptul că majoritatea izvoarelor și râulețelor își fac apariția anume în regiunile acoperite cu păduri. Relația dintre pădure și apă este una puternică și incontestabilă, demonstrată prin studii și cuantificări monetare la nivel global.

Sursele energetice alternative vor diminua cu siguranță presiunea, doar că e nevoie de timp ca să se identifice aceste tehnologii prietenoase mediului, precum cea solară sau geotermală, ori de altă origine decât lemnul din pădure. Dar, experiența de milenii arată că lemnul va rămâne mereu pe agenda gospodăriilor casnice și nu va lipsi din tradițiile de pregătire a hranei sau șezătoarele la foc în sânul familiei...

Serviciile ecosistemice forestiere (SEF) ar fi nota finală a acestui mesaj, iar SEF nu reprezintă altceva decât bunurile create/produse de ecosistemele forestiere (pădurea cu toate celelalte elemente vii si ne-vii) și asigurate în timp.

Studiile efectuate de experți sugerează niște cifre cu aproximație, dar totuși estimate la circa $70 milioane anual generate de vegetația forestieră a R. Moldova. Această cuantificare trebuie tratată ca atare, iar respectul față de pădure să se bazeze pe termeni economici și ecologici durabili, nu doar recoltări imediate pe bază de profit.

Semințele vor germina în puieți, aceștia vor crește devening arbori falnici atât de solicitați, care vor genera cantități mai mari de semințe, care vor da din nou puieți și tot așa mai departe. Acest lanț nu poate fi denaturat, iar acele extrageri în anumite etape ale ciclului nu trebuie să oprească procesele de dezvoltare.

Statul ar trebui să ia aceste cifre în calcul, mai ales atunci când planifică bugetele anuale pentru sectoarele economiei naționale. Cât de mult ne dă pădurea și cât de mult se investește în ea? Banul face ban! Pădurea va produce mai bine și va conserva biodiversitatea mai eficient doar dacă se va investi în ea.

E simplu – este vorba de o privire mai economică și de business, orientată spre conservare și sustenabilitate. Este vorba despre o conservare cuantificată pe baza principiilor de sustenabilitate.