Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
FOTO/ Joc online, întâlniri comunitare și caricaturi. Cum AJMTEM a implementat proiectul „Cu atitudine pentru un mediu sănătos”
Jucându-se cetățenii învață care sunt tipurile de canalizare care sunt în Moldova și care sunt efectele pe care acestea le produc asupra mediului. Astfel, aceștia pot lua o decizie conștientă și prietenoasă mediului în viața reală. Jocul informativ CanalizaREA Bună a fost realizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic în cadrul proiectului „Cu atitudine pentru un mediu sănătos”.
La același subiect, în cadrul proiectului au fost realizate și materiale jurnalistice, dar și caricaturi care să ajute cetățenii să înțeleagă efectele de mediu pe care le produc prin simplele acțiuni de a spăla hainele sau de a folosi veceul. Un reportaj din satul Pohoarna arată cum primarul localității a conectat jumătate din locuitorii satului la apeduct, a tras infrastructura pentru canalizare și a construit și o stație pentru tratare a apei. Acțiuni care au fost realizate cu suportul cetățenilor pe care i-a informat și care sunt dispuși să achite și tariful doar pentru a se bucura de aceste facilități.
În total, au fost realizate patru materiale multimedia, trei reportaje și o istorie de succes. Istoria fiind a Elenei Perliman din Șerpenii Noi. O activistă care a mobilizat sătenii și împreună au organizat mai multe acțiuni de salubrizare. Femeia se mândrește cu fiecare activitate în care s-a implicat, iar sătenilor și altor cetățeni, care sunt mai pasivi, le spune să nu aștepte ca cineva să meargă la porțile lor cu rugămințile, dar să se implice în viața comunității. „Tot ceea ce facem e pentru noi, pentru copii, nepoți, pentru societatea noastră”, spune Elena.
Citește și VIDEO/ Activism de mediu în timpul liber. Cum Elena Perliman din Șerpeni a scos gunoiul din sat
La tema colectării deșeurilor am prezentat și rutina unui șofer de autospecială, care zilnic care tone de gunoi și care speră că în curând și în Moldova se va investi în sortare și reciclarea deșeurilor.
Materialele au fost realizate în localități din patru raioane: Ialoveni, Telenești, Anenii Noi și Criuleni. Opinia localnicilor fiind prezentată prin vox-populi. Materiale în care i-am întrebat ce cred despre tariful pentru apă și canalizare, ce probleme de mediu au în sat, ce soluții au la ele, și dacă sunt activi civici și merg la diverse acțiuni de voluntariat. Profilurile a câtorva activiști civici pe care i-am întâlnit i-am prezentat într-o serie de caricaturi.
Totodată, la Căzănești am arătat un exemplu de comună, unde administrația locală a început organizarea consultărilor publice, ce crede primarul despre ele, și ce spun cetățenii. Reportajul îl puteți vedea mai jos:
Am organizat și două întâlniri comunitare la Șerpenii Noi și Ialoveni. În cadrul fiecăreia s-a discutat despre materialele realizate în cadrul proiectului privind localitatea dată. Totodată, participanților le-au fost distribuite buclete realizate în cadrul proiectului.
Pentru a spori vizibilitatea proiectului, AJMTEM a realizat și o expoziție fotografică – Oamenii Curățeniei care a fost prezentată în cadrul festivalului „Strășeni, mon amour”. Tot la festival au fost distribuite și bucletele realizate.
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Cu atitudine pentru un mediu sănătos” la nivel național.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).