fbpx

FOTO: Au prins 250 de kg de pește în Nistru, în perioada în care pescuitul este interzis. Braconierii au încălcat și regimul de aflare în zona de frontieră

 FOTO: Au prins 250 de kg de pește în Nistru, în perioada în care pescuitul este interzis. Braconierii au încălcat și regimul de aflare în zona de frontieră

Sursa foto: border.gov.md

Susține Ecopresa, distribuie!

Au prins circa 250 de kilograme de pești de diferite specii, în perioada în care pescuitul este interzis în Republica Moldova. Este vorba despre doi braconieri, surprinși de oamenii legii ieri noaptea, în timp ce prindeau pește pe râul Nistru cu ustensile confecționate manual.

Polițiștii de frontieră i-au observat pe cei doi făptași în Parcul Național „Nistrul de Jos”, zonă aflată în responsabilitatea sectorului Poliției de Frontieră Olănești. Atunci când au fost verificați de oamenii legii, cei doi bărbați nu au putut prezenta nici documente de identitate, și nici avizul prealabil privind aflarea la frontieră. Mai mult, ei pescuiau în timp ce pe teritoriul Republicii Moldova a fost dispusă perioada de prohibiție la pescuit.

Sursa foto: border.gov.md

Potrivit unui ordin al Agenției de Mediu, pe râul Prut pescarii nu vor putea prinde pește timp de 60 de zile, începând cu 9 aprilie, pe fluviul Nistru – în perioada 10 aprilie-15 iunie, iar pe râurile mici din țară perioada de prohibiție a fost stabilită de 82 de zile – între 10 aprilie și 30 iunie.

Ulterior, peștele prins de braconieri a fost eliberat în apele Nistrului.

Conform legislației în vigoare, pentru că au pescuit în perioada de prohibiție, cei doi braconieri vor trebui să plătească amenzi de până la 1 000 de lei fiecare. Agenții economici care prind pește în perioada în care pescuitul este interzis trebuie să plătească amenzi de până la 15 mii de lei. Prinderea peștelui cu instrumente electrice, substanțe narcotice se amendează cu până la 7500 de lei.

Totodată, pentru că au încălcat regimul de aflare în zona de frontieră, cei doi bărbați s-au ales și cu amenzi în mărime de 500 de lei fiecare.

Sursa foto: border.gov.md

Citește și: Pescarii cer să prindă peşti, câte 3 kg/zi, în timpul prohibiției. Agenția de Mediu: Natura trebuie să se refacă

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Daniela Morari