DOC/ Casă la Mileștii Mici de aproximativ 24 mii de lei. Averea și explicațiile directorului Agenției de Mediu
Potrivit declarației de avere, Gavril Gîlcă, directorul Agenției de Mediu a avut un salariu de 213 753 de lei în 2021, adică circa 17.700 de lei lunar. Alte peste 22 de mii de lei, funcționarul le-a obținut în calitate de salariu de la Asociația Obștească EcoContact.
Gîlcă declară că deține un sfert dintr-un teren de șase ari, a cărui valoare indicată este de 2.214 lei. De asemenea, directorul Agenției de Mediu este proprietarul la jumătate dintr-o casă locuit cu o suprafață de 108 metri pătrați. Potrivit declarației de averea, valoarea imobilului este de 23.980 lei.
Contactat de ecopresa.md, Gîlcă a precizat că a cumpărat imobilul în 2011, deși în declarație de avere anul dobândirii este 2017, și pe atunci era o căsuță deteriorară și de asta și costul ei este atât de mic. Acesta a mai specificat că locuința se află în afara orașului -satul Mileștii Mici. Întrebat de ce nu a indicat și valoarea de piață a imobilului, care la moment se cere, Gîlcă a declarat că nu știa de acest fapt. Mai mult, directorul spune că nu a completat singur declarația, dar a fost ajutat de colegi, „eu nu demult sunt funcționar public”.
În plus, Gîlcă ne-a dat asigurări că va rectifica declarația de avere și va corecta anul dobândirii imobilului și, dacă se cere, va indica și prețul de piață, deși nu îi este clar cum să-l calculeze.
Șeful Agenției de Mediu mai indică în declarația de avere și un credit de o sută de mii de lei, care trebuie achitat până în 2026. Debitorul acestui împrumut este Tatiana Iațisin.