fbpx

„Regretă situația creată”. Trubca își cere scuze pentru intimidarea Avocatului Poporului și a doi jurnaliști de mediu

 „Regretă situația creată”. Trubca își cere scuze pentru intimidarea Avocatului Poporului și a doi jurnaliști de mediu
Susține Ecopresa, distribuie!

După ce printr-o declarație peste 25 de ONG-uri și instituții media au condamnat acțiunea de intimidare în adresa Avocatului Poporului pentru drepturile copiilor, jurnaliștilor de mediu și societății civile, din partea deputatului PAS, Alexandru Trubca, cel din urmă a scris într-o postare pe Facebook că regretă situația creată.

„Regret situația creată. Exprimarea mai puțin diplomatică a dus la înțelegerea greșită a sensului cuvintelor mele. Nicio secundă nu am avut intenția de a jigni, dar mite amenința pe cineva. În cazul în care cineva din cei prezenți în cadrul ședinței sau care au urmărit înregistrarea s-au simțit jigniți de expresiile mai puțin reușite, îmi cer scuze”, a scris deputatul pe rețeaua de socializare.

Reacția vine la o zi după ce peste 25 de instituții au cerut deputatului PAS să aducă scuze publice de la Avocata Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, și activiștii de mediu, Alecu Reniță și Lilia Curchi.

Precizăm că, potrivit declarației, la 7 februarie 2022, în cadrul ședinței organizate de Comisia Parlamentară Mediu și Dezvoltare Regională pe subiectul incinerării anvelopelor, deputatul PAS, Alexandru Trubca, a avut o reacție condamnabilă în raport cu Avocata Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, și activiștii de mediu, Alecu Reniță și Lilia Curchi. Deputatul a învinuit-o pe Maia Bănărescu de faptul că a luat atitudine doar față de inițiativa de a permite incinerarea și coincinerarea anvelopelor, și a enumerat alte probleme care în opinia dumnealui meritau prioritate, insinuând că Avocata poporului are interese ascunse.

CITEȘTE ȘI DOC. VIDEO/ Mai multe ONG-uri condamnă acțiunea de intimidare a deputatului PAS Alexandru Trubca în raport cu Avocatul Poporului și a doi jurnaliști de mediu

Totodată, Alexandru Trubca i-a atacat pe Lilia Curchi, jurnalistă de mediu cu experiență în domeniu de aproape 20 de ani, coordonatoarea Grupului de Lucru nr 3 a Platformei Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic și pe Alecu Reniță, expert de mediu de peste 30 de ani, jurnalist de mediu, autor al mai multor proiecte legislative de mediu, fost deputat și membru al Comisiei Parlamentare Mediu, președintele Consiliului Național al Organizațiilor de Mediu, declarând că opiniile lor pe subiectul discutat sunt irelevante, întrucât nu ar fi experți de mediu, ci doar jurnaliști. Deputatul a ignorat faptul că la ședință s-au expus negativ și alți reprezentanți ai societății civile, inclusiv cu studii în domeniu.

Mai mult, la replica lui Alecu Reniță despre calitatea sa de expert, Alexandru Trubca, a sfidat normele civilizate și statutul deputatului, și a recurs la o amenințare directă: „Având în vedere că sunteți mare specialist, eu vă promit că eu am să ridic întrebarea finanțării asociației Dvs…”.

În context, semnatarii au solicitat și conducerii Parlamentului și fracțiunii PAS să ia act de comportamentul inadecvat al deputatului și să vină cu o reacție a comisiei de etică în acest sens, considerând deosebit de grav gestul lui A. Trubca să folosească mandatul de deputat și Parlamentul R. Moldova pentru a amenința și intimida.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!