Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Au încălcat regulile de vânătoare chiar din prima zi. Trei grupuri de vânători, sancționate de inspectorii de mediu
Trei grupuri de vânători au fost sancționați de inspectorii de mediu chiar în prima zi când a fost deschis sezonul de vânătoare. Este vorba despre trei grupuri de vânători din raionul Orhei. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, aceștia s-au ales cu procese verbale pentru încălcarea regulilor de vânătoare.
Inspectorii de mediu atenționează vânătorii să respecte cu strictețe regulile de comportament și de securitate în timpul aflării la vânătoare.
Amintim că pe 21 septembrie a fost deschis sezonul de vânătoare. Conform unei decizii a Comisiei pentru Situații Excepționale, vânătoarea va fi permisă exclusiv pe terenurile deschise, în afara fondului forestier, la speciile de interes cinegetic, în limitele cotelor de recoltare aprobate pentru sezonul de vânătoare 2022-2023.
Astfel, tragerea și aflarea cu arma încărcată va fi interzisă la o distanță mai mică de 10 km de la frontiera de stat cu Ucraina, precum și la o distanță mai mică de 2 km de la periferiile municipiilor Chișinău și Bălți și de 1 km de la periferia oricăror altor localități.
De asemenea, este interzisă tragerea și aflarea cu arma încărcată la o distanță mai mică de 5 km de la unitățile militare, centrele de instruire ale Armatei Naționale și obiectivele strategice (Aeroportul Internațional Chișinău, Aeroportul Internațional Mărculești, Aeroportul Internațional Bălți și Aeroportul Internațional Cahul).
Totodată, pe perioada stării de urgență, cetățenilor străini li se interzice să introducă pe teritoriul Republicii Moldova arme și muniții pentru participare la vânătoare.