fbpx

CSE a stabilit noi reguli pentru sezonul de vânătoare 2022-2023

Susține Ecopresa, distribuie!

Comisia pentru Situații Excepționale a decis, în ședința de ieri, introducerea unor modificări privind regulile de vânătoare pe terenurile deschise. Astfel, este interzisă tragerea și aflarea cu arma încărcată la o distanță mai mică de 5 km de la frontiera de stat cu Ucraina, la o distanță mai mică de 300 m de la periferia oricăror altor localități și la o distanță mai mică de 1 km de la unitățile militare, centrele de instruire ale Armatei Naționale.

De asemenea, această regulă este valabilă și pentru obiectivele strategice (Aeroportul Internațional Chișinău, Aeroportul Internațional Mărculești, Aeroportul Internațional Bălți și Aeroportul Internațional Cahul), cu excepția vânatului vulpilor și șacalilor pentru care limita este de 1 km. Potrivit prevederilor, în intervalul 1 iunie-31 martie cota de recoltare a acestora este nelimitată.

Ministerul Mediului și Agenția „Moldsilva” urmează ca, în colaborare cu Asociațiile de vânători și APL-uri, să informeze cetățenii despre aceste modificări. Poliția recomandă participanților la vânătoare să respecte cu strictețe regulile de comportament și de securitate în timpul aflării la vânătoare de port și folosire a armei.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu