Satul Furceni, Orhei în viziunea copiilor

Furceni, pogorât din legendă

Furceni, din ţinutul Orheiului, este o așezare pitorească, înconjurată de păduri doldora de gorun, carpen, frasin, vişin turcesc, păr sălbatic, corn, ulm-de-câmp etc., etc. O călătorie pe aceste locuri provoacă impresii deosebite. Frumuseţea naturii, așezările geto-dacilor, bucătăria tradițională sunt doar câteva revelaţii pentru care face să ajungi la Furceni.

O legendă, ajunsă până la noi, spune că în vremuri străvechi, când satele Moldovei aveau de suferit în urma invaziilor tătăreşti, un ţăran din partea locului avea o prea frumoasă fată. Vestea despre frumuseţea ei a ajuns până la urechile hanului, care tot atunci trimise o ceată de călăreţi să i-o aducă. În momentul cela, când au tăbărât trimişii hanului la casa ţăranului, minunea de fată era cu furca în brâu şi torcea. Când îi zărise, fată căută să fugă. Iar tătarii? După ea – s-o prindă! Fata, de cum a ajuns la Răut, a aruncat furca în apă şi aceasta s-a transformat în punte. A trecut râul și tot atunci s-a făcut nevăzută, a dispărut tot atunci şi puntea. Un tătar, ca să nu piardă urma fetei, a aruncat în calea ei o furcă cu patru coarne… Aceasta, atingându-se de pământ, s-a transformat în patru drumuri. Legenda spune că pe unul dintre ele fata a reușit să fugă în pădure şi să se ascundă. Tătarii mult au căutat-o, dar aşa şi nu au mai dat de urmele acelei fete. Astfel, hanul tătarilor a rămas cu pofta în cui, fără măcar s-o vadă pe acea prea frumoasă fată despre care glăsuieşte legenda. Oricine ajunge astăzi la Furceni poate vedea şi cele patru drumuri şi podul peste Răut…

Sunt locuri de legendă, locuri de vizitat… De exemplu, „Furceni – Selitra”, care în sat mai este numit şi „Holm”, te cucereşte prin grotele sale. Aici, de-a lungul vremii, localnicii au tot scos piatră calcaroasă, lăsând dovadă generaţiilor viitoare aceste hrube ce par să ducă în adâncul pământului. Majoritatea pereților sunt zugrăviţi cu fel de fel de inscripții şi desene ale unor autori anonimi. Se mai spune că Furceni – Selitra a fost și un adăpost al geto-dacilor…

Pitoresc e şi locul unde Drăghinci și Ivancea, aceste două pârâiaşe, se contopesc cu Răutul ce tot coteşte printre stânci. Pe aici malul stâng al acestui râu parcă nu ar fi frate cu malul drept, care e străjuit de o pădure cu umbră multă…

Ceea ce impresionează foarte mult sunt şi oamenii de aici, ospitalitatea acestora. Te poţi convinge de cum le treci pragul. O dovadă e şi dna Elizaveta Gașper, cunoscută prin bucatele pe care le  pregătește. Sarmale ca la ea, plăcinte, ciorbă de fasole, tocăniță și, desigur, mămăliga cu friptură de porc și brânză de vaci – să tot cauţi! Dar ce vin de casă, mamă-mamă?

Cine are plăcere să rămână şi peste noapte în ambianţa acestor locuri de basm poate alege chiar pensiunea familiei Gașper. Nu pun la îndoială că cel care şi-a dus paşii măcar o singură dată pe la Furceni, va dori să mai revină, să-şi mai umple sufletul de vrajă.

Eliza GAȘPER, clasa a IX-a, satul Furceni

 Plin de vrajă şi mister

Amplasat într-un colț de lume, cu peisaje magnifice, cale de 45 km de la or. Chișinău, se înalţă un sătuc. E Furceni, o vatră străveche ce și-a clădit nemurirea pe fundul Mării Sarmatice, care, retrăgându-se cu milioane de ani în urmă, a lăsat vederii noastre un șirag de dealuri, cu subsoluri calcaroase, caracteristice ținutului Orhei. Peisajul geografic este străjuit de codrii seculari, care au acoperit, în vremuri demult apuse, întreaga Moldovă. Desișuri adânci, unde cu greu pătrund razele soarelui, adăpostesc mulțime de vietăți. Ca un șarpe misterios, bătrânul Răut se strecoară printre dealuri și stânci, ducându-și apele vălurânde la vale.

O adevărată revelație sufletească am trăit noi, elevii, dimpreună cu profesorii, poposind pe aceste locuri. Am ajuns și la Holm și la Cele Cinci Grote… Când am intrat în interiorul Holmului, am simțit cum ne înfășoară un fel de liniște nepământească, iar întunericul, aveam impresia că este de-a gata să ne înghită, rămași fără cea mai mică sclipire a soarelui… Astfel de emoții unde în altă parte le mai poți trăi?

Foarte mult mi-a plăcut și excursia la Stânca Corbului. Deși am întâlnit multe greutăți, toate acestea au fost uitate în clipa când în fața ochilor apăru acest minunat tablou. Și mi-am zis pe dată: iată adevărata fascinație! Cum poți să compari tablourile postate pe Internet, oricât ar fi ele de cuceritoare, cu ceea ce vezi în Natură? Gustul de viață nimic altceva nu ți-l poate trezi, precum o poate face Natura divină în care trăim, izvorul curat, ce curge murmurând la vale, iarba plină cu rouă, vântul ce clatină verdele ce ne vede…

Excursia noastră poate că nu ar fi avut acel fior magnific, dacă nu am fi trecut și pragul lăcaşului sfânt, cu hramul Sf. Mihail, situat în centrul satului; dacă nu întârziam cu ochii pe monumentele ce străbat timpurile cu memoria lor. Aici, la Furceni, amprenta eternității e pretutindeni; aici fascinația e la ea acasă. Dar, cum se vede, și dorința localnicilor de a păstra cu sfințenie pitorescul din jur, neschimbată de-a pururi este. Astfel călătorul, ajuns pe aceste locuri, vrăjit de pitorescul din jur, rămâne, cum se spune pe la noi, fără cuvinte. Abia după ce își revine, cearcă să povestească și altora despre divinitatea de la Furceni. Eu am văzut-o. Trăiesc cu ea.

Felicia MUNTEAN, clasa a VII-a, satul Furceni