fbpx

7 metode de încălzire a casei cu cheltuieli minime

Susține Ecopresa, distribuie!

Chiar dacă în calendar e toamnă, frigul deja ne dă bătăi de cap. Iată că redacția ecopresa.md a căutat câteva soluții eficiente și ieftine pentru a ne încălzi casa. Unele…
  • 1. Dacă  ferestrele casei tale sau ale celei în care stai cu chirie sunt vechi, cu tâmplărie din lemn, asigura-te că sunt bine chituite și nu permit pătrunderea aerului rece în interior. S-a demonstrat că ferestrele sunt responsabile pentru cele mai mari pierderi de căldura ale unei locuințe, așa că este important să le izolăm bine.
  • 2. Tine ușile camerelor închise și în mod special ale încăperilor mai răcoroase, folosite mai rar sau deloc pe timp de iarna, pentru a opri fluxul aerului rece să pătrundă în camerele încălzite. Poți chiar acoperi golul de sub ușile respectivelor încăperi cu niște pernuțe lungi și înguste, pe care le poți face chiar tu din haine sau țesături vechi. Aceleași pernuțe pot fi folosite și pentru o mai buna izolare a ferestrelor. O metoda mai moderna este aplicarea unui burete special în partea inferioara a ușilor.
  • 3. Un alt truc folosit de generații întregi este acumularea căldurii oferite de soare în timpul zilei. Nu uita să descoperi ferestrele în fiecare dimineață însorită, pentru a permite căldurii să pătrundă în interiorul casei tale. Imediat după apusul soarelui trage la loc draperiile groase și astfel vei înregistra mai puține pierderi de căldura pe timpul nopții.
  • 4. În sezonul rece caloriferele sunt indispensabile, de aceea încearcă să nu le acoperi cu nimic, pentru un randament maxim.
  • 5. Mai simplu decât să încălzești o casă întreagă este să te încălzești chiar tu. Se spune ca frigul vine de la picioare, așa că nu uita să ai picioarele bine protejate de frig, iar o  pereche de ciorapi groși, din lâna chiar sunt absolut obligatorii. Iar seara, când te bagi in pat, ia cu tine câteva sticle pline cu apă fierbinte care vor încălzi imediat așternuturile și te vor ajuta să dormi mai bine.
  • 6. O investiție bună, dar care îți crește factura la energia electrica, sunt cearșafurile electrice, cu ajutorul cărora îți poți încălzi patul înainte de culcare într-un timp record.
  • 7. Mai știi celebrele covoare pe pereți, atât de populare în urma cu câteva zeci de ani în casele din țara noastră? Ei bine, la origini agățarea covoarelor și a carpetelor pe pereți a avut rol termoizolator, foarte eficient, ar adăuga bunicile noastre. Așa că poți apela la un covor, o carpeta sau o cuvertura pe placul tău pentru a izola pe timpul iernii un perete exterior.
Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!