Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Aspiratorul de frunze poluează cât o mașină care parcurge 1770 km, precizează Agenția de Mediu
În ultimul timp, populația a început să utilizeze tot mai mult un așa-numit aspirator sau suflantă de frunze. Însă puțini cunosc faptul că suflanta de frunze poluează mediul într-o oră cât un automobil Toyota Camry care parcurge 1770 km. Atenționarea vine din partea Agenției de Mediu care menționează că, totodată, aceste suflătoare de frunze cu motoare pe benzină, pe care le vedem folosite în parcuri și în alte spații publice, emană fum cu miros pregnant de noxe toxice, similare celor emanate de gazele de eșapament și contribuie la poluarea fonică. Poluarea fonică, numită și poluare acustică sau poluare sonoră, este o componentă a poluării mediului, produsă de zgomote.
Lucrătorii care operează suflantele de frunze inhalează o cantitate de particule ultra-fine, invizibile ochiului liber, de 10 ori mai mare decât cineva care stă lângă un drum aglomerat cu mașini. Deci, cea mai bună metodă de a strânge frunzele este să folosim o greblă sau o mătură pentru grădina noastră. Fiecare dintre noi trebuie să acționeze cu responsabilitate, astfel încât prin acțiuni simple în viața de zi cu zi să reducem impactul negativ asupra mediului, îndeamnă Agenția de Mediu.
Oamenii care ard frunzele riscă amendă
În același timp, instituția recomandă populației să nu ardă frunzele, întrucât legislația în vigoare prevede pentru o asemenea încălcare amendă de la 600 de lei până la 12 mii de lei. Articolul 154 al Codului Contravențional al Republicii Moldova prevede că „Nerespectarea modului stabilit de colectare, păstrare, transport, depozitare, ardere, neutralizare şi evacuare, inclusiv în obiectivele acvatice, în subsol etc., a deşeurilor industriale, de construcţie, menajere şi de altă natură se sancţionează cu amendă de la 12 la 24 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 60 de ore, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an”.
Totodată, faptele specificate mai sus, care au creat pericolul poluării mediului „se sancţionează cu amendă de la 24 la 48 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 180 la 240 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an”.
Potrivit Agenției de Mediu, în timpul arderii frunzelor în atmosferă se elimină substanțe toxice care prezintă pericol pentru sănătatea oamenilor. În acest sens, instituția le recomandă oamenilor ca frunzele să fie strânse și compostate. Compostul este materie organică descompusă, ce se transformă în îngrășământ pentru alte plante.