Satul Holercani în viziunea copiilor

Un sat plin de comori

Adevăratele comori ale satului Holercani (raionul Dubăsari) sunt biserica, pădurile, colinele, Nistrul şi, bineînţeles, oamenii locului. Zestrea lui a fost descoperită demultişor de unii turiști, care au plecat de aici nostalgici după aceste locuri, dornici de căldura şi ospitalitatea oferite de locuitorii satului.

Aici, până în prezent, s-au păstrat tradițiile din strămoși – comoară spirituală ce preţ nu are. În această privinţă, sfânta biserică a avut şi are un rol de netăgăduit. La Holercani lăcaşul Domnului, ce-şi are hramul Sf. Nicolae (22 mai), e situat chiar pe malul Nistrului, împrejmuit de o frumuseţe de pădure. Până şi aerul este pătruns de sfânta sfintelor, de taina credinței, încât a devenit purificator şi tămăduitor. Pe cărarea, de lângă dealul ce duce la biserică, se află o peșteră, creată de oamenii care s-au adăpostit acolo pe vremea războaielor.

La marginea satului se află o pădure frumoasă, cu specii de plante rare. Aici, primăvara domnește liniștea și bucuria naturii. Una dintre speciile pe cale de dispariție, pe care o putem găsi aici, este Laleaua pestriță, numită de localnici Bibilica. Cu siguranţă, cine ajunge la Holercani, poate descoperi nu doar… Laleaua pestriţă.

Nicoleta PORUBIN, clasa a VII, satul Holercani

 Născută într-un colţ de rai…

Cât cuprinzi cu ochii – împrejurimi pitorești, încântătoare, dealuri cu pante domoale, cu podișuri și culmi întinse, cu văi și vâlcele coborând cătinel spre lunca Nistrului. Uneori, când privesc în jur, am impresia că sunt într-o poveste, admirând frumusețea și armonia priveliștilor mirifice ale baștinei mele. Bătrâna localitate, Holercani, este amplasată în centrul Republicii Moldova, nu doar cu peisaje unice, ci şi cu oameni de treabă, din viță de răzeși. O legendă spune că denumirea satului se trage de la acea băutură căreia în popor i se spune holercă, adusă pe vremuri de ucrainenii care treceau Nistrul și se opreau pe aceste ținuturi.

Construcția hidrocentralei de la Dubăsari a schimbat destinul satului, strămutându-l pe deal. În vale a rămas doar biserica, ce face o punte de legătură între trecut și prezent. Biserica este locul prin care mulți își amintesc cum era satul pe la mijlocul secolului XX… Astăzi, cocoțat pe deal, evadat parcă din calea apelor poartă acelaşi nume, dar este cu totul altul este de cum a fost.

Râul Nistru înfrumusețează acest loc atât de drag inimii, străjuind liniștea și purificând acest colțișor de rai. În apele lui se oglindește soarele și lucește ca aurul. Iarba de pe mal e moale și deasă, iar apa e atât de curată, încât se văd peștii.

În valea Nistrului, într-o stâncă, pe o distanță de câțiva kilometri, se află o peșteră artificială, străbătând satul dintr-un capăt în celălalt. Ea a servit drept refugiu pentru locuitorii satului, în timpuri de restriște. Pereții acestei galerii subterane poartă amprentele ce datează din timpurile de grea cumpănă când Țara Moldovei era cotropită de turci.

Pădurea din apropierea satului ne împodobește viața, ne oferă bucurie, aer curat și, principalul – frumusețea sa. Pădurea de salcâm, stejar și brad este presărată de flori, aici păsările nu se mai opresc din cântarea lor. Unele specii de plante, care sunt înscrise în Cartea Roșie a Republicii Moldova (laleaua pestriță, ghiocelul, lăcrămioara etc.) ne bucură privirea, îndemnându-ne să păzim această frumusețe. Murmurul izvoarelor ne amintește de gătința lor de a potoli setea oricărui trecător.

Sufletul satului sunt oamenii simpli, omenoși, muncitori și veșnic în așteptarea unei minuni. Imaginea satului meu veghează ca o icoană sfântă asupra generațiilor ce se perindă pe scara timpului.

Îl văd… Uite-l… Satul zâmbește… și parcă întinerește. A câta oară el mă convinge că veșnicia nu îi este străină?!

Vlada SANDU, clasa a IX-a, satul Holercani