Ziua Mediului 2022: Un mediu curat este o responsabilitate comună, pentru că #OSingurăPlanetăAvem
Un weekend dedicat protecției mediului – de aceasta au avut parte locuitorii și oaspeții capitalei. Sâmbătă, 4 iunie, a avut loc lansarea Festivalului Ziua Mediului 2022, care va dura pe tot parcursul lunii, iar duminică, 5 iunie, chiar de Ziua Internațională a Mediului, ministerul de profil a decernat diplome pentru cercetători, activiști, jurnaliști, business verde.
Parcul „Valea Morilor” din capitală a găzduit prima zi a Festivalului Ziua Mediului 2022. Ajuns la cea de-a 7-a ediție, evenimentul a reunit peste 60 de organizații ale societății civile, afaceri prietenoase mediului verde, mici producători locali cu produse naturale, comunități implicate în protecția mediului care au pregătit pentru vizitatori diverse ateliere și expoziții.
Marina Sandulescu, fondatoarea magazinului naturist „Vego”, a venit la Ziua Mediului cu mai multe produse ecologice, între care și scutece biodegradabile pentru bebeluși. „Scutecele sunt confecționate din celuloză, nu conțin clor, ftalați, parabeni și conservanți, iar lipsa acestor componente înseamnă sănătate pentru bebeluși și, totodată, nu sunt toxice pentru mediu”. Marina Sandulescu este de părere că astfel de evenimente ca Ziua Mediului sunt esențiale pentru sănătate și nu numai. „Prin astfel de evenimente, educăm populația, prezentăm ce alternative eco există pentru produsele clasice, care nu sunt dăunătoare mediului. În ultimii ani, planeta noastră este practic inundată de plastic, dar și de alte deșeuri. Informații despre mediu trebuie predate copiilor încă din grădiniță. Dacă ar învăța de mici cum să recicleze un anumit produs, oamenii ar fi mai responsabili față de natură”, este de părere Marina.
Nicolae Cojocaru, reprezentant al Asociației Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali EcoLocal, a venit la Ziua Mediului cu brandul „Ulei viu”. Este un produs artizanal care se fabrică în cantități mici, individual și doar la comandă. În același timp, produsul își păstrează la maximum proprietățile sănătoase. „Vin de la EcoLocal, care este un târg de produse artizanale și ecologice din Chișinău, o platformă pe care se întâlnesc producătorii ecologici, artizanali și consumatorii acestor produse. Evenimentul Ziua Mediului sensibilizează publicul. Faptul că doar o dată pe an ne gândim la mediu ne face să fim mai responsabili și mai atenți la relația noastră cu mediul și a mediului cu noi”, a spus Nicolae Cojocaru.
Asociația Obștească „Renașterea Rurală” a prezentat la Ziua Mediului proiecte de eficiență energetică și de promovare a surselor alternative de energie. „Venim cu un concept absolut nou. Învățăm persoanele care nu au bani destui cum ca să investească în eficiență energetică, folosind materiale auxiliare. De exemplu, cum ar putea confecționa un colector solar singuri, la ei acasă, sau unul pentru încălzirea aerului în încăpere în perioada rece a anului. Festivalul Ziua Mediului este un eveniment la care pot fi promovate surse alternative de energie. Conceptul mediu-energie este unul foarte actual, în contextul în care în ultima perioadă s-au scumpit tarifele la resurse energetice, iar la nivel global emisiile de dioxid de carbon au sporit”, a specificat Vladimir Ursu, director executiv al Asociației „Renașterea Rurală”.
Un analizator al calității aerului, cu ajutorul căruia pot fi determinate diferite fracțiuni de particule în suspensie – este o parte din utilajul cu care a venit în fața publicului Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). „Poluarea Planetei poate avea efecte adverse asupra sănătății. Calitatea aerului este al doilea factor ce influențează sănătatea populației, la nivel global, după consumul de tutun. Anual, pe glob mor peste 7 milioane de oameni din cauza aerului poluat, iar în anul trecut în Republica Moldova au decedat din această cauză circa 4500 de persoane. Aerul poluat poate provoca boli pulmonare cronice, cardiovasculare, dar poate și să acutizeze aceste maladii. Este demonstrat că particulele în suspensie cauzează diabetul zaharat de tip II și există dovezi că particulele fine în suspensie, de anumite dimensiuni, cauzează cancer pulmonar, dar și cancer la diferite organe. Particulele cu dimensiunea de un micron, 2,5 și 10 microni sunt particule fine, care sunt și cele mai dăunătoare pentru sănătate”, explică Ion Șalaru, director-adjunct al ANSP.
Totodată, ANSP a venit la Ziua Mediului și cu un echipament care determină diferiți parametri ai calității apei potabile, cum ar fi pH, conductivitatea apei. Un pH mic are un efect coroziv asupra rețelelor de apă, în timp ce un pH înalt, alcalin, conduce la faptul că e nevoie de a utiliza o cantitate mai mare de clor pentru a dezinfecta apa potabilă. De regulă, apa din municipiul Chișinău are un pH de 7,2-7,5, adică este în limitele normei, norma fiind de 6,5-9,5. Reprezentantul ANSP spune că mai mulți vizitatori au adus probe de apă dintr-un apeduct și de la un izvor din capitală, iar calitatea apei corespunde normelor. „Conductivitatea apei a fost, practic, de două ori mai mică decât norma, conținutul de substanțe minerale fiind în limitele normei”, a spus Ion Șalaru.
Piotr Comarov, director dezvoltare proiecte la Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile, spune că astfel de evenimente ca Ziua Mediului sunt foarte importante, întrucât promovează economisirea resurselor energetice și, totodată, le arată oamenilor cum pot face economie în acest sens. AEER a venit cu prezentarea mai multor proiecte. „E vorba despre colectarea selectivă a deșeurilor, ecrane reflectoare care se fixează în spatele caloriferelor și astfel are loc economisirea a 10-15% din energia termică”, menționează Comarov. Vizitatorii au aflat sfaturi practice despre economisirea surselor energetice. De exemplu, becurile obișnuite pot fi înlocuite cu LED-uri, pot fi instalate cronometre pentru conectarea și deconectarea aparatelor electrice, utilizarea elementelor solare pentru iluminare în timpul nopții. Există și calcule în acest sens, de exemplu, dacă sistemul de iluminare va trece de la becuri obișnuite la LED-uri, atunci cheltuielile pentru energie electrică ale fiecărei gospodării se vor micșora de 5-8 ori. „În Grădinița nr.1 din orașul Cantemir se utilizează deja de un an panouri fotovoltaice, astfel că în această perioadă cheltuielile instituției pentru plata energiei electrice au fost aproape nule”, remarcă Piotr Comarov.
Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a spus în cadrul inaugurării Festivalului Ziua Mediului 2022 că activitatea de protecție a mediului trebuie să o practicăm în fiecare zi. „Avem nevoie de o zi a mediului, pentru că sunt oameni care mai uită despre necesitatea de a proteja mediul. Săptămâna Verde a Uniunii Europene din anul curent este dedicată Strategiei UE care promovează creșterea responsabilității în ceea ce privește resursele. Documentul se implementează până în anul 2035. În anul curent, Ziua Mediului pune accent pe trei domenii: economia circulară, zero poluare și biodiversitate. Avem nevoie de un mediu curat pentru noi și pentru copiii noștri. E nevoie de mai multe lucruri pe care trebuie să le facem pentru societatea Republicii Moldova. Trebuie să investim în diversitatea energiei, în resurse regenerabile de energie, în creșterea circulară cu utilizarea eficientă a resurselor, iar toate acestea sunt necesare pentru securitatea și stabilitatea țării. Deoarece Republica Moldova nu poate face aceste lucruri de una singură, UE este aici pentru a oferi asistență, inclusiv pentru diverse programe pentru energie, creștere verde, pentru mediu și climă”, a specificat Ambasadorul Janis Mazeiks.
Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, a precizat că pe data de 4 iunie, anul curent, s-au împlinit 50 de ani de la prima conferință privind mediul, care a avut loc la Stockholm, unde pentru prima dată subiectele ce țin de mediu și de climă au apărut pe agenda politică. Iar pe 3 iunie 2022 Suedia a găzduit o conferință a Națiunilor Unite cu genericul „Stockholm plus 50”, unde s-a accentuat necesitatea de a ne reangaja în acțiuni pentru a proteja planeta și mediul și de a aborda mai multe provocări cu care ne confruntăm, între care schimbările climatice, pierderea de biodiversitate. Katarina Fried a menționat că în Republica Moldova sunt foarte multe organizații active în domeniul mediului, iar Ambasada Suediei susține aceste organizații. „Activitățile acestor ONG-uri aduc rezultate pozitive pentru țară, aduc mai multă justiție de mediu și nu numai”, a spus ambasadoarea.
Andrea Cuzyova, reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD Moldova, a subliniat că „am ajuns într-un moment critic pentru mediul nostru și este foarte important să ne asociem și să creăm parteneriate cu organizațiile societății civile, guverne, ca să avem un mediu mai curat pentru toți. Toate resursele se epuizează și este foarte important să revenim la un echilibru dintre ființa umană și mediu. Ziua Mondială a Mediului este ziua în care natura ne transmite mesaje pe care trebuie să le auzim la o scară mai largă”. „Un mediu funcțional și sănătos este ceva foarte vital, ne oferă produse alimentare, apă curată, medicamente și protecție împotriva evenimentelor extreme de mediu. Este foarte important să gestionăm corect și bine resursele naturale și să asigurăm un acces echitabil la resurse, în special pentru comunitățile vulnerabile”, a adăugat Andrea Cuzyova.
Alexandru Voloh, coordonator programe de mediu la Biroul Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova, a menționat că sloganul din anul curent al OMS este „Planeta noastră este sănătatea noastră”. „Sănătatea și maladiile necomunicabile sunt strâns legate de factorii de mediu. Este mult mai ușor să înțelegi efectul nociv al unui glonte și este mult mai greu să înțelegi efectul nociv al unei țigări sau al unui plastic aruncat. Anual, pe glob se înregistrează în jur de 2 milioane de decese, iar acestea sunt cauzate de factorii de mediu. 99% din populația de pe glob respiră aer nociv, iar în jur de 4 miliarde de oameni în lume au dificultăți în accesarea apei curate. Un mediu foarte curat este cel mai bun remediu”, a adăugat responsabilul de la OMS.
Lilia Curchi, directoare executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, a amintit, la inaugurarea evenimentului, că Ziua Mediului este festivalul comunității. „Vă îndemn să vă inspirați și să mergeți acasă cu noi idei și practici de protejare a mediului și să le aplicați în viața de zi cu zi”, a spus Lilia Curchi.
În Republica Moldova, Festivalul Ziua Mediului este organizat de către Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, cu suportul Delegației UE în Republica Moldova, Ambasadei Suediei, PNUD Moldova, Organizația Mondială a Sănătății, precum și a sponsorilor Felicia, Metro, Sudzucker și Rikipal.
Ziua Mondială a Mediului a fost instituită la 5 iunie 1972, de Asambleea Generală a Națiunilor Unite, pentru celebrarea Conferinței „Ecologia Umană” de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al Programului Ecologic al Națiunilor Unite (UNEP).