fbpx

Video/ Păsările Nistrului: Egreta mică

Susține Ecopresa, distribuie!

Ziua Internațională a Biodiversității – 22 mai 2020

Egreta mică, un oaspete de vară pe Nistru

Razele soarelui mângâiau apele Nistrului, lângă satul Lalova, când am observat minunatele păsări din jur. M-au impresionat nespus și am decis să filmez înaripatele. Prima pasăre care am observat-o a fost egreta mică.

Egreta mică are pene albe, ciocul negru, laba degetelor galbene, restul piciorului negru.

Am observat că pasărea poate să stea nemișcată și să aștepte prada. Dar, mai frecvent, se plimbă agil prin apă, ridicând frecvent aripile, sperând că prada se va mișca și ea o va putea înhăța.

Cu părere de rău, apa poluată a Nistrului, unde egreta mică își are habitatul, nu face bine speciei. Un recent studiu arată că Nistrul este poluat cu pesticide, preparate farmaceutice și alte substanțe chimice, situație pe larg descrisă într-o recentă investigație făcută de jurnaliști din Republica Moldova și Ucraina.

Experta în domeniul ornitologiei, Silvia Ursul, ne-a comunicat că sunt mai mute cauze care duc la degradarea habitatului egretei mici. Poluarea apelor de suprafață, reducerea suprafeţelor zonelor umede, tăierea sălciilor şi deranjul coloniilor – toate prezintă ameniță existența speciei. Ca măsuri de conservare se încurajează reducerea deranjului, protejarea coloniilor, interzicerea vânătorii.

Text&Video: Carolina Buimestru

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!