Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
VIDEO//Nori de praf și moluz – extrageri prin explozie la cariera de la Duruitoarea
În loc de peisaje, vizitatorii ajunși la Duruitoarea, Râșcani, „admiră” exploziile la cariera de piatră din apropierea satului. Momentul unei bubuituri a fost surprins de unul dintre vizitatorii regiunii.
Momentul exploziei la cariera de la Duruitoarea
Cel care a filmat momentul este Ion Marin, expert de mediu, membru al AO „EcoContact”. Marin califică metoda de extragere ca fiind barbară. În rezultat se ridică nori de dioxid de azot ( în video, culoare galbenă). Dus de vânt, praful acoperă terenurile agricole din apropiere, care nu mai rodesc.
O altă problemă, spune Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, este că orice explozie duce la fisurarea caselor sau altor contrucții din apropiere.
„Ce fel de turism poate fi dezvoltat într-o zonă cu explozii? Nu cred că este vreun turist care în loc să se bucure de frumusețea locului și de Toltrele Prutului ar vrea să privească explozii și nori de praf. Statul oferă la prețuri mizere resurselele naturale, care ajung a fi exploatate barbar. De fapt, în loc să dea autorizații de exploatare a minereului, autoritățile ar trebui să încurajeze și să susțină protecția și dezvoltarea turistică a zonei”, spune Alecu Reniță.
Cariera de la Duruitoarea este gestionată de SRL „Magistrala-Nord”, care se ocupă cu extragerea calcarului din zonă. Am contactat telefonic reprezentatul companiei pentru a comenta situația, dar am fost rugați să revenim după data de 1 septembrie.
Potrivit experților, extragerea calcarului prin explozie este cea mai ieftină metodă, dar și cu cel mai mare impact de mediu.
1 Comment
[…] Sursa:ecopresa.md […]
Comments are closed.