Cum intervin salvatorii când gheața cedează: exercițiu IGSU pentru pescari
VIDEO/ Gunoiul din Capitală va fi dus în continuare la Țânțăreni

Contractul privind evacuarea deșeurilor din Chișinău la gunoiștea din Țânțăreni a fost prelungit până la 31 decembrie 2020. Anunțul a fost făcut de primarul general al Capitalei.
Potrivit lui Ion Ceban, contractul a fost semnat în dimineaţa zilei de vineri, 3 ianuarie. Acesta a mai menționat că primăria are câteva restanțe față de Țânțăreni care urmează a fi onorate, iar în acest sens vor fi alocate resurse suplimentare.
„Este vorba despre 10 milioane pe care urmează să le oferim: șase care sunt planificate, patru urmează să le rectificăm la mijloc de an. Este vorba despre restanța pe centrul de sănătate – aproximativ trei milioane – și alte lucrări care țin de amenajarea stadionului”, a declarat Ceban.
În total, potrivit edilului, urmează să fie planificate încă șapte milioane din bugetul municipal.
Postări asemănătoare
