UE: Importurile de alimente şi lemn din zonele defrişate vor fi interzise
UE intenţionează să interzică importurile de alimente şi lemn din zonele defrişate, conform unei propuneri dezvăluite miercuri.
Proiectul de lege, pe care Bruxelles-ul vrea să-l transforme în regulă obligatorie pentru toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, va cere companiilor să arate că produsele lor din soia, carnea de vită, uleiul de palmier, cacao, cafea şi lemn sunt certificate ca provenind din zone „fără defrişări”, scrie Mediafax.
Măsura vine după angajamentul internaţional făcut la summitul COP26 de săptămâna trecută de a pune capăt defrişărilor până în 2030.
„Această propunere este una cu adevărat inovatoare”, a declarat comisarul UE pentru politica de acţiune climatică, Virginijus Sinkevicius, într-o conferinţă de presă.
„Vizează nu doar defrişările ilegale, ci şi defrişările cauzate de expansiunea agriculturii”, a spus el.
Conform planului UE, ar trebui îndeplinite două criterii: ca mărfurile să fie produse în conformitate cu legile ţării de origine; şi ca acestea să nu fie produse pe terenuri defrişate sau degradate după ianuarie 2021.
Regulile ar putea afecta ţări precum Brazilia, unde defrăşările în scopuri agricole au atras atenţia internaţională.
Defrişarea Amazonului a atins un nou record luna trecută, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Spaţială din Brazilia.
Grupul pentru protecţia mediului WWF spune că importurile UE sunt responsabile pentru 16% din defrişările globale.