Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Vara în octombrie! Deschidem geamurile ca să încălzim pereții
După înghețurile de la începutul săptămânii, vara se întoarce în forță. Maximele din următoarele trei zile vor atinge temperaturi autentice de vară, iar cele de mâine, de peste 30°C, se vor apropia mult de valorile record ale lunii octombrie. De altfel, vremea va fi mai caldă cu +10…+12°C față de media multianuală a acestei perioade, ceea ce înseamnă un salt termic în valorile medii zilnice de aproape 20°C între începutul și sfârșitul săptămânii.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat al Republicii Moldova anunță că valorile termice se vor încadra între +27°C și +32°C. Meteorologii spun că suntem într-un sector cald cauzat de un ciclon. Acest lucru permite unui val de aer cald să pătrundă din nordul Africii.
Situația, însă, se va schimba brusc luni, 23 octombrie, câd temperaturile vor scădea cu aproape 10 grade Celsius. Instabilitatea va crește, aducând ploi ușoare, în special în zona de nord. Cu toate acestea, valorile termice vor rămâne peste media normală.
„Nu, nu este vorba doar de o trecere de la rece la cald, ci de un adevărat montagne-russe (urcări și coborâri bruște – n.r.) termic între vremea moderat de rece de la începutul săptămânii și cea extrem de caldă din următoarele zile”, susține profesorul român Lucian Sfîcă, expert în climatologie.
Potrivit specialistului, valorile termice din zilele următoare contrastează puternic atât cu ce se întâmplă în Scandinavia și nord-estul continentului, unde preiarna prinde contur, dar și cu cele din vestul continentului. Un anticiclon de blocaj din nordul continentului și o depresiune atlantică foarte puternică centrată peste Arhipelagul Britanic îngrămădesc masele de aer cald în regiunea noastră și își dau astfel mâna pentru un sfârșit de săptămână cu iz estival.
Așadar, pregătiți-vă să profitați de soare și temperaturi generoase în acest weekend.