fbpx

STUDIU/ Pădurea tropicală amazoniană, aproape de punctul de a se transformă în savană. Ce implicaţii aduce această schimbare

 STUDIU/ Pădurea tropicală amazoniană, aproape de punctul de a se transformă în savană. Ce implicaţii aduce această schimbare

Imagine: justglobetrotting.com

Susține Ecopresa, distribuie!

Pădurea tropicală amazoniană se apropie uşor de un punct critic, punct în care am putea vedea ecosistemul bogat şi divers din punct de vedere biologic transformat într-o savana ierboasă, notează CNN și Mediafax.

Soarta pădurilor tropicale este crucială pentru sănătatea planetei deoarece acestea găzduiesc o gamă unică de vieţi animale şi vegetale, stochează o cantitate imensă de carbon şi influenţează puternic modelele meteorologice globale.

Oamenii de ştiinţă spun că aproximativ trei sferturi din pădurea tropicală prezintă semne de „pierdere a rezilienţei”, adică o capacitate redusă de a se recupera după tulburări precum seceta, exploatarea forestieră şi incendiile. Studiul lor se bazează pe observaţiile lunare ale datelor obţinute cu ajutorul sateliţilor în ultimii 20 de ani, studii care au cartografiat biomasa (materialul organic al zonei) şi verdeaţa pădurii pentru a arăta cum s-a schimbat aceasta ca răspuns la condiţiile meteorologice fluctuante.

Această scădere a rezistenţei de la începutul anilor 2000 este un semn de avertizare al declinului ireversibil, au spus autorii. Deşi nu este posibil să spunem exact când s-ar putea întâmpla tranziţia de la pădurea tropicală la savană, odată ce va fi evidentă, ar fi prea târziu să se oprească.

„Merită să ne reamintim că, dacă ajungem la acel punct critic şi ne angajăm să pierdem pădurea tropicală amazoniană, vom primi un feedback semnificativ asupra schimbărilor climatice globale”, a declarat Timothy M. Lenton, unul dintre autorii studiului şi director la Global Systems Institute de la Universitatea din Exeter, Regatul Unit.

„Pierdem aproximativ 90 de miliarde de tone de dioxid de carbon”, a mai subliniat Lenton.

Chantelle Burton, un expert în climă la Centrul Met Office Hadley din Marea Britanie, a spus că a existat un semn de întrebare cu privire la modul în care pădurea tropicală amazoniană va face faţă provocărilor schimbărilor climatice. Ea a spus că acest nou studiu este unul „foarte important”.

„Ceea ce face acest studiu este să ofere nişte dovezi bazate pe observaţii pentru ceea ce se întâmplă deja cu acest important rezervor de carbon, arătând că utilizarea pământului de către oameni şi schimbările la vremea şi modelele climatice conduc deja la o schimbare importantă în sistem”, a spus Chantelle Burton.

Odată ce ajungem la punctul de vârf, autorii au spus că pădurea tropicală ar putea dispărea destul de repede.

„Bănuiala mea, [este că] s-ar putea întâmpla în decenii”, a mai spus Lenton.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!