fbpx

Statele Unite produc cele mai multe deșeuri din plastic din lume

Susține Ecopresa, distribuie!

Statele Unite sunt de departe ţara care contribuie cel mai mult la poluarea cu plastic din lume, potrivit unui raport științific şi care solicită dezvoltarea unei strategii naţionale pentru abordarea acestei probleme, transmite AFP, citat de green-report.ro.

În total, SUA au generat aproximativ 42 de milioane de tone de deşeuri din plastic în 2016 – mai mult decât dublu comparativ cu China şi decât ţările Uniunii Europene la un loc, potrivit unei analize a Academiilor Naţionale de Ştiinţe, Inginerie şi Medicină. Cu toate acestea, SUA reprezintă mai puţin de 5% din populaţia lumii.

În medie, fiecare american generează 130 de kilograme de deşeuri de plastic pe an, urmat de britanici, cu 98 de kilograme de persoană anual. În Franţa, media este de 43 de kilograme/an.

Succesul miraculoasei invenţii a plasticului în secolul al XX-lea a produs şi un potop de deşeuri din plastic la nivel global, oriunde privim“, scrie Margaret Spring, preşedinta grupului de experţi care a redactat raportul comandat de Congresul SUA. Ea a calificat problema ca fiind „o criză de mediu şi una socială”.

Cel puţin 8,8 milioane de tone de deşeuri din plastic ajung în ocean în fiecare an în întreaga lume – echivalentul unui camion de gunoi aruncat în mare la fiecare minut, potrivit raportului.

Toate materialele plastice, inclusiv cele aruncate pe uscat, riscă să ajungă prin râuri în ocean, se arată în raport.

În ritmul actual, cantitatea de plastic care ajunge în ocean ar putea atinge 53 de milioane de tone pe an până în 2030, adică jumătate din greutatea totală a peştilor pescuiţi anual din ocean.

Cercetările ştiinţifice au arătat că sute de specii ar putea fi prinse în deşeurile din plastic sau ar purta ingera microplastice.

Dacă producţia de plastic a explodat, mai ales începând cu anii 1980, dezvoltarea reciclării nu a ţinut pasul cu această dezvoltare.

Raportul recomandă crearea unei strategii naţionale în SUA până la sfârşitul anului 2022 şi prezintă mai multe axe pentru abordarea problemei, de exemplu prin stabilirea unei limite a producţiei de plastic nereciclabil, printr-o mai bună colectare a plasticului din mediu sau prin stimularea dezvoltării de înlocuitori.

Totodată, recomandă o mai bună colectare a datelor privind generarea de plastic, de exemplu prin identificarea celor mai mari surse de deşeuri.

Este cel mai cuprinzător şi copleşitor raport despre poluarea cu plastic publicat vreodată“, a apreciat Judith Enk, preşedinta asociaţiei Beyond Plastics.

Nu mai putem ignora rolul SUA în criza poluării cu plastic, una dintre cele mai mari ameninţări pentru mediu cu care se confruntă oceanele şi planeta noastră astăzi“, a declarat Christy Leavitt, directoarea de campaniei pentru materiale plastice din cadrul ONG-ului Oceana.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu