Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
Republica Moldova și-a propus să reducă emisiile de gaz cu efect de seră cu 70% până în 2030
Republica Moldova și-a propus să reducă, până în 2030, emisiile de gaz cu efect de seră cu 70% față de anul 1990. Acest scop a fost inclus în Contribuția Națională Determinată Actualizată, care a fost depusă la Secretariatul Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC). Astfel, țara noastră devine a patra din lume care a reușit să elaboreze și să depună Contribuția.
Despre aceasta a anunțat Secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Constantin Borosan, în cadrul celei de-a opta reuniune a Comitetului pentru Energie și Climă, care s-a desfășurat la Viena, Austria. Evenimentul a reunit reprezentanți ai ministerelor și agențiilor responsabile de energie, schimbări climatice și mediu din țările membre ale Comunității Energetice și țările observatoare. Agenda reuniunii a vizat stabilirea obiectivelor de energie și climă pentru 2030, precum și evoluțiile prețurilor la energie în conformitate cu acquis-ul comunității energetice.
În discursul său, Constantin Borosan a apreciat sprijinul Comisiei Europene și al Secretariatului Comunității Energetice acordat țărilor membre în stabilirea obiectivului 2030 pentru eficiența energetică, cota de energie din surse regenerabile și emisiile de gaze cu efect de seră. Mai mult, secretarul de stat, a menționat că Republica Moldova a atins țintele angajamentului pentru 2020 la capitolul energie regenerabilă și eficiență energetică. De asemenea, mai multe obiective ambițioase vor fi stabilite către 2030, având în vedere tranziția energetică și decarbonizarea către 2050.
„La 4 martie 2020, Republica Moldova devine cea de-a patra țară din lume care a reușit să elaboreze și să depună la Secretariatul UNFCCC Contribuția Națională Determinată Actualizată. Prin această acțiune, țara noastră și-a crescut nivelul de ambiție și s-a angajat să-și reducă necondiționat emisiile de gaze cu efect de seră cu 70% față de anul 1990, către anul 2030, și cu până la 88% atunci când va primi sprijin tehnic, financiar și tehnologic”, susține Constantin Borosan.
În ceea ce privește progresul asupra Planului Național de Energie și Climă, secretarul de stat a precizat că Republica Moldova se află la un progres considerabil privind modelarea scenariilor, fiind necesare unele ajustări urmare a sincronizării recente a rețelelor de electricitate din Moldova și Ucraina cu Sistemul Energetic ENTSO-E.
Comitetul pentru Energie și Climă, denumit inițial Grupul de Acțiune Climatică, a fost înființat la Consiliul Ministerial Informal al Miniștrilor Energiei și Mediului în 2017 și reprezintă o platformă de cooperare pentru elaborarea Planurilor Naționale pentru Energie și Climă.