fbpx

Președintele Asociației Patronale a Metalelor: „Nu avem nevoie de deșeuri metalice din UE”

Susține Ecopresa, distribuie!

Volumul de deșeuri metalice în Republica Moldova constituie aproximativ 360 de mii de tone anual. Această cantitate ar fi suficientă atât pentru viitoarea uzină metalurgică care urmează să se deschidă în țară, cât și pentru exportul de fier vechi. Declarația aparține președintelui Asociației Patronale a Metalelor, Valentin Eșanu.

Potrivit lui Valentin Eșanu, care și-a anunțat intenția de a deschide o uzină de prelucrare a metalelor în Republica Moldova, o parte din metalele uzate care există actualmente în țară poate fi exportată peste hotare. Este vorba de o cantitate de aproximativ 260 de mii de tone.

Astfel, Valentin Eșanu consideră că Moldova nu are nevoie să importe deșeuri metalice din Uniunea Europeană. În opinia lui, beneficiarul reluării importurilor din UE, fapt pe care l-a solicitat autoritățile Republicii Moldova, va fi uzina metalurgică de la Râbnița din stânga Nistrului și nu exclude că pentru aceasta s-a făcut lobby de către unii exponenți ai Republicii Moldova. „Este evident că va fi beneficiarul uzina metalurgică de la Râbnița. Noi nu înțelegem ce se petrece, cine lobează pe acest subiect”, a declarat Valentin Eșanu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Amintim că autoritățile Republicii Moldova au expediat Comisiei Europene o scrisoare efectul căreia va fi reluarea exporturilor de deșeuri metalice în țara noastră, iar principalul beneficiar ar fi anume uzina metalurgică de la Râbniţa care ar fi și cel mai important finanțator al regimului din regiunea transnistreană. Comisia Europeană urmează să examineze această scrisoare și să se pronunțe cu o decizie.

Conducerea uzinei metalurgice de la Râbnița deja a depus actele pentru a obține autorizație de mediu de la autoritățile Republicii Moldova. Dosarul se află pe masa Agenției de Mediu.

La 17 noiembrie 2021 a intrat în vigoare un nou regulament al UE privind regimul deșeurilor. Conform Regulamentului revizuit privind transferurile de deșeuri, exporturile de deșeuri către țări care nu sunt membre ale OCDE vor fi restricționate; acestea vor fi autorizate numai dacă țările terțe doresc să primească anumite deșeuri și dispun de capacitatea necesară pentru a le gestiona în mod durabil. Transferurile de deșeuri către țările care sunt membre ale OCDE vor fi monitorizate și pot fi suspendate dacă generează probleme grave de mediu în țara de destinație. Conform propunerii, toate întreprinderile din UE care exportă deșeuri în afara UE ar trebui să se asigure că instalațiile care primesc deșeurile lor fac obiectul unui audit independent care să demonstreze că gestionează deșeurile într-un mod care nu dăunează mediului.

CITEȘTE ȘI: Ministerul Mediului face precizări privind scrisoarea adresată UE cu privire la importul deșeurilor metalice în R. Moldova

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu