Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
„Plantăm fapte bune” în raionul Criuleni. Vor fi sădiți puieți pe o suprafață de 4 hectare
O acțiune de plantare a arborilor va avea loc sâmbătă, 3 decembrie, în comuna Bălăbănești, raionul Criuleni, pe marginea râului Bălțata, afluent al Nistrului. Activitatea vine să contribuie la mărirea suprafețelor împădurite, iar aceasta este importantă în contextul în care suprafețele de păduri din Republica Moldova sunt mici, în comparație cu alte state europene. Potrivit statisticilor oficiale, pădurile ocupă doar 11% din teritoriul Republicii Moldova, în timp ce media din țările Uniunii Europene este de două ori mai mare.
La Bălăbănești, plantarea puieților se va desfășura pe o suprafață de 4 hectare. „Ne dorim să continuăm împădurirea zonei de protecție a râului Bălțata de la Bălăbănești, care a început acum un an. Vom planta peste 13 mii de puieți de plop, paltin de câmp, frasin, ulm și salcie, pentru a salva râulețul Bălțata”, a spus Petru Vinari, coordonatorul proiectului „Plantăm fapte bune în Moldova”, fiind solicitat de Ecopresa.md.
El a opinat că Republica Moldova ar avea mari restanțe la capitolul împădurire, dar și la capitolul protecția resurselor de apă. „În 2017, Asociația „Parcurile Viitorului”, împreună cu „EcoTiras” și „Renașterea Rurală”, am pornit activitatea comitetului subbazinal al râulețului Bălțata. Totodată, găsim și alte locuri de pe marginea râurilor, marginea afluenților râurilor, care pot fi reabilitate prin împădurire. Este necesară plantarea fâșiilor forestiere de protecție, inclusiv pe marginea râurilor. Izvoarele alimentează satele cu apă curată”, a menționat Petru Vinari.
Potrivit coordonatorului proiectului „Plantăm fapte bune în Moldova”, cei peste 13 mii de puieți vor fi achiziționați de la pepinierele Agenției „Moldsilva”. Pentru ca arborii să nu fie distruși, terenul pe care se vor sădi copaci va fi îngrădit. „Totodată, vom lucra și cu populația din sat, ca oamenii să cunoască ce vrem să facem. Vom discuta cu elevii și profesorii de la școală, în intenția ca această fâșie forestieră să se poată dezvolta”, a adăugat Petru Vinari.
Acțiunea de plantare va începe sâmbătă, 3 decembrie, la ora 9.00, în apropiere de râul Bălțata, iar organizatorii evenimentului vor oferi voluntarilor uneltele necesare, dar și mănuși. „Vom planta până ne lasă puterile. Ne vom încălzi cu un ceai și o plăcintă, ca să avem energie pentru a termina plantarea până se întunecă”, a mai spus Petru Vinari, îndemnând și alți oameni să se implice în acțiunea de sădire a copacilor de la Bălăbănești.
La sfârșitul lunii noiembrie anul trecut, la Bălăbănești, Criuleni, a fost sădită Aleea Cititorilor Ecopresa. Copacii au fost cumpărați grație contribuțiilor de 2% din impozitele pe venit ale susținătorilor Asociației Jurnaliștilor de Mediu. E vorba de circa 150 de puieți care au fost plantați în lunca râului Bălțata.