Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Plantăm fapte bune continuă la Tohatin
Sute de voluntari, activiști, localnici sunt așteptați astăzi,14 aprilie 2018, cu începere de la ora 10.00, să planteze fapte bune. Acțiunea va avea a Tohatin, pe un teren degradat, fiind o continuare a plantărilor începute în primăvara trecută. Evenimentul este organizat de Organizația Neguvernamentală „Parcurile Viitorului”, împreună cu parteneri locali – Proiectul Biodiversitate al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Asociațiile „Renașterea Rurală” și Tohateen HUB din Tohatin, și susținători din Cehia – Nadace Via – The Via Foundation.
„La Tohatin vom planta pe a același teren afectat de alunecări. Așteptăm participarea activă a localnicilor. Mizăm pe ei pentru a avea grijă de copaci până aceștia vor crește și își vor îndeplini funcțiile ecologice de curățare a aerului și de spațiu comunitar”, a menționat Petru Vinari, organizator al acțiunii de plantare.
Este a doua acțiune de proporții care se desfășoară pe terenul de 5 ha de la Tohatin. Anul trecut au participat 250 de voluntari, fiind sădiți 3000 de copaci și arbuști. Ulterior, alți 400 de arbori au mai fost plantați, la inițiativa și cu susținerea localnicilor.
„Sperăm că această acțiune va veni din și spre inimile și responsabilitatea oamenilor din localitate, care să se bucure de propria realizare – nu a primăriei, școlii, a vreunui partid sau minister. Parcul din Tohatin va fi o realizare frumoasă a comunității, pentru binele comunității”, a adăugat Petru Vinari.
Doritorii de a participa la plantare sunt așteptați la Tohatin, la ora 10.00. Detalii pe pagina evenimentului „Plantăm fapte bune în Tohatin 2.0”.