Oamenii au pașapoarte, acum le vor avea și păsările

La ora la care majoritatea oamenilor încă dorm, în Rezervația Naturală „Prutul de Jos” ziua deja începe. Aerul e rece, iar liniștea dimineții este spartă doar de sunetele păsărilor. Aici în perioada 14-28 aprilie, are loc tabăra de inelare a păsărilor, unde cercetători și voluntari urmăresc migrația speciilor sălbatice.

Prima zi de tabără – prima experiență cu cortul

Curiozitatea a fost motorul care m-a scos din casă dis-de-dimineață, am fost curioasă să înțeleg cum se desfășoară acest proces fascinant cu proprii ochi. Totul a început în zori, când m-am îndreptat spre Gara de Sud pentru a prinde singura rută disponibilă. Ceea ce a urmat a fost un drum lung și obositor, o călătorie de aproximativ patru ore care m-a purtat prin peisaje schimbătoare, lăsând în urmă agitația orașului pentru liniștea tot mai profundă a sudului.

Efortul drumului a început să fie răsplătit abia când am ajuns în localitatea Văleni. De acolo, am continuat călătoria cu mașina, înaintând spre rezervația naturală (Prutul de Jos), un loc unde civilizația pare să facă un pas înapoi pentru a lăsa natura să respire. Pe măsură ce ne apropiam de destinație, peisajul devenea tot mai autentic, pregătindu-mă pentru experiența ce urma să vină.

Odată ajunsă în inima rezervației, am făcut cunoștință cu ceilalți membri ai taberei. Nu a durat mult până când m-am obișnuit, pe măsură ce colegii îmi explicau specificul acestei tabere și procesul riguros care stă la baza activității lor zilnice.

Am înțeles rapid că viața în tabără este guvernată de reguli, menite să asigure protecția păsărilor și liniștea habitatului. Fiecare etapă a procesului de monitorizare este bine stabilită, pentru ca prezența noastră acolo să aibă un impact minim asupra mediului.

Această locație, de facto, nu a fost aleasă întâmplător. „Este o arie protejată aflată pe rutele de migrație ale multor specii de păsări sălbatice și face parte dintr-un ecosistem predeltaic”, mi-a explicat Silvia Ursul, vicepreședinta Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii. Această conexiune strânsă cu Delta Dunării transformă rezervația într-una dintre cele mai importante zone de tranzit, unde mii de păsări migratoare se opresc pentru a se odihni, a cuibări sau a ierna, oferindu-ne șansa rară de a asista la un fenomen natural de o amploare incredibilă.

Odată clarificate formalitățile, am lăsat totul în cort și am început să mă infiltrez în ecosistemul taberei. Am fost curioasă și de cum decurge o zi obișnuită într-o tabără de inelare, așadar m-am alăturat voluntarilor, Cozma Tedora și Antonio Donica pentru prima tură la plase. Pe drum, mi-au explicat că asta e partea cea mai critică: eliberarea păsărilor trebuie să fie rapidă și fără stres pentru ele. Am privit cum micii captivi sunt scoși cu o precizie chirurgicală din plasele aproape invizibile și așezați cu grijă în săculeți speciali. Ne-am întors apoi spre tabără, gata să ne apucăm de treaba propriu-zisă: examinarea fiecărui exemplar în parte.

Procesul nu înseamnă doar aplicarea unui inel, mi-a explicat noul coleg de breaslă, Antonio Donica, voluntar al tabereu venit chiar din inima României. „Avem și o serie de măsurători care sunt luate, la aripă, picior, cioc și scorurile de grăsime.” Datele despre paraziți sau năpârlire îi ajută pe cercetători să afle vârsta păsărilor, starea lor de sănătate și chiar populația din care provin.

După o perioadă de observare a procesului și din conversațiile cu specialiștii prezenți, am înțeles că inelarea păsărilor este o metodă de cercetare științifică, utilizată pentru a studia biologia, comportamentul și migrația păsărilor. Aceasta presupune aplicarea unui mic inel metalice sau de plastic pe piciorul unei păsări sălbatice, fiecare inel având un cod numeric unic.

Principalul scop al inelării este colectarea de date care nu pot fi obținute prin simpla observație vizuală. Aceasta ajută la Monitorizarea migrației și schmbările suferite de păsări în această perioadă.

Inelarea păsărilor este o metodă de cercetare științifică utilizată de peste un secol pentru a studia biologia, comportamentul și migrația păsărilor. Aceasta presupune aplicarea unei mici verigi metalice sau de plastic pe piciorul unei păsări sălbatice, fiecare inel având un cod alfa-numeric unic.

Inelarea nu poate fi făcută de oricine. Este o activitate strict reglementată care necesită un ermis de inelator, eliberat de autoritățile naționale, (cum ar fi Centrala Ornitologică din România), instruire specializată și cunoștințe vaste în acest domeniu.

Recrutarea dragonilor de baltă

După ultimul tur al plaselor la ora 23:00, am fost invitată de de colegii mei de tabără într-o misiune de a recruta micii dragoni ai rezervației, și anume – tritonii. Tritonii, sunt acele mici creaturi care arată ca un amestec între o șopârlă și un mormoloc, dar care sunt, de fapt, amfibieni cu coadă, rude apropiate ale salamandrei, ceea ce am aflat de la aceștia după mica noastră aventură, pe drum spre micul lor regat, ne-am ciocnit și de micii noștri prieteni, brotăceii.

Când s-a lăsat întunericul, realitatea de pe teren a început să arate destul de diferit față de entuziasmul din timpul zilei. N-a fost simplu, era prima mea experiență de a dormi într-un cort, iar temperaturile scăzute și insuportabile ale nopții, în acompaniament cu corul de afară creat din glasurile viețuitoarelor locale ale cărui teritoriu li l-am încălcat, inclusiv haitele de șacali, nu au făcut experiența mai ușoară. Am petrecut mare parte din noapte trează, ascultând fiecare foșnet de afară și numărând, la propriu, minutele până la prima rază de lumină.

M-am trezit odată cu zorii zilei, în concertul matinal al păsărilor care îți reamintește instantaneu farmecul locului. În timp ce eu abia făceam primii pași, colegii mei erau deja în plină activitate, întorcându-se de pe teren cu „recolta” de păsări capturate. Am prins astfel încă o rundă de inelare, un proces fascinant care te face mereu să privești natura cu mai mult respect și uimire.

A urmat un mic dejun tipic de tabără: simplu, onest și cu acel gust autentic care îți dă energie pentru întreaga zi.

Deși planul era să plec spre Chișinău, soarta a decis altfel. Am pierdut transportul de dimineață, dar n-am privit-o ca pe un eșec, am luat-o ca pe un semn că mai aveam nevoie de o zi acolo, pentru a mai „fura” puțin din liniștea locului. Într-un final, după micile peripeții ale drumului, am ajuns în Cahul, de unde am reușit să iau autobuzul spre casă, aka redacție, de unde vă și scriu acest „jurnal” de tabără.

În tabără sunt prezenți și specialiști din România, care vin aici să facă inelări și să formeze persoane de aici, din Republica Moldova, cum ar fi Emanuel Baltag, directorul Agigea Bird Observatory. El ne spune că, în România, această activitate este bine dezvoltată, iar la Agigea sunt capturate și monitorizate anual între 14 și 18 mii de păsări.

De la Vitalie Ajder, președintele Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova, am aflat că tabăra din acest an a ajuns la a treia ediție, iar unul dintre scopurile principale este surprinderea migrației, dar și acumularea de experiență într-un domeniu încă puțin cunoscut la noi: „Vrem să fie o tradiție, în fond, să facem an de an aceste inelări.”

Așadar, inelul nu este doar o bucată de metal, este un „pașaport” internațional. O pasăre inelată la Văleni poate fi regăsită peste câteva luni în Suedia sau peste un an în Africa de Sud, creând o hartă invizibilă care unește continentele.