Oamenii au pașapoarte, acum le vor avea și păsările

La primele ore ale dimineții, în Rezervația Naturală „Prutul de Jos”, cercetătorii și voluntarii se pregătesc pentru o nouă zi de inelare a păsărilor. În perioada 14-28 aprilie, aceștia monitorizează migrația speciilor sălbatice și colectează date care îi ajută să le studieze.

De la drum la primele inelări

Am plecat spre rezervație cu dorința de a vedea cum se desfășoară inelarea păsărilor și de a înțelege mai bine munca din spatele acestei activități. Dis-de-dimineață, am ajuns la Gara de Sud, de unde am luat singura rută disponibilă spre destinație. Au urmat aproximativ patru ore de drum, până când am ajuns în sudul țării, unde urma să petrec următoarele zile alături de echipa de cercetători și voluntari.

Drumul a devenit mai ușor odată ce am ajuns în localitatea Văleni. De acolo, am continuat cu mașina spre Rezervația Naturală „Prutul de Jos”. Pe traseu, peisajul se schimba treptat, iar agitația drumului lăsa loc unei atmosfere mai liniștite. După câteva ore de călătorie, eram tot mai aproape de destinație și de experiența pentru care pornise toată această aventură: câteva zile petrecute alături de cercetători și voluntari, pentru a descoperi cum se desfășoară inelarea păsărilor.

Odată ajunsă în inima rezervației, am făcut cunoștință cu ceilalți membri ai taberei. Nu a durat mult până când m-am obișnuit, pe măsură ce colegii îmi explicau specificul acestei tabere și procesul riguros care stă la baza activității lor zilnice.

Am înțeles rapid că viața în tabără este guvernată de reguli, menite să asigure protecția păsărilor și liniștea habitatului. Fiecare etapă a procesului de monitorizare este bine stabilită, pentru ca prezența noastră acolo să aibă un impact minim asupra mediului.

Această locație, de facto, nu a fost aleasă întâmplător. „Este o arie protejată aflată pe rutele de migrație ale multor specii de păsări sălbatice și face parte dintr-un ecosistem predeltaic”, mi-a explicat Silvia Ursul, vicepreședinta Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii. Această conexiune strânsă cu Delta Dunării transformă rezervația într-una dintre cele mai importante zone de tranzit, unde mii de păsări migratoare se opresc pentru a se odihni, a cuibări sau a ierna, oferindu-ne șansa rară de a asista la un fenomen natural de o amploare incredibilă.

În tabără sunt prezenți și specialiști din România, care vin aici să facă inelări și să formeze persoane de aici, din Republica Moldova, cum ar fi Emanuel Baltag, directorul Agigea Bird Observatory. El ne spune că, în România, această activitate este bine dezvoltată, iar la Agigea sunt capturate și monitorizate anual între 14 și 18 mii de păsări.

De la Vitalie Ajder, președintele Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova, am aflat că tabăra din acest an a ajuns la a treia ediție, iar unul dintre scopurile principale este surprinderea migrației, dar și acumularea de experiență într-un domeniu încă puțin cunoscut la noi: „Vrem să fie o tradiție, în fond, să facem an de an aceste inelări.”

Activitatea de inelare are loc în cadrul unui proiect de consolidare a monitorizării avifaunei în Rezervația „Prutul de Jos”, implementat de Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, cu sprijinul Suediei.

Odată clarificate formalitățile, am lăsat totul în cort și am început să mă infiltrez în ecosistemul taberei. Am fost curioasă și de cum decurge o zi obișnuită într-o tabără de inelare, așadar m-am alăturat voluntarilor, Cozma Tedora și Antonio Doncea pentru prima tură la plase. Pe drum, mi-au explicat că asta e partea cea mai critică: eliberarea păsărilor trebuie să fie rapidă și fără stres pentru ele. Am privit cum micii captivi sunt scoși cu o precizie chirurgicală din plasele aproape invizibile și așezați cu grijă în săculeți speciali. Ne-am întors apoi spre tabără, gata să ne apucăm de treaba propriu-zisă: examinarea fiecărui exemplar în parte.

Procesul nu înseamnă doar aplicarea unui inel, mi-a explicat noul coleg, Antonio Doncea, voluntar al tabereu venit chiar din inima României. „Avem și o serie de măsurători care sunt luate, la aripă, picior, cioc și scorurile de grăsime.” Datele despre paraziți sau năpârlire îi ajută pe cercetători să afle vârsta păsărilor, starea lor de sănătate și chiar populația din care provin.

După o perioadă de observare a procesului și din conversațiile cu specialiștii prezenți, am înțeles că inelarea păsărilor este o metodă de cercetare științifică, utilizată pentru a studia biologia, comportamentul și migrația păsărilor. Aceasta presupune aplicarea unui mic inel metalice sau de plastic pe piciorul unei păsări sălbatice, fiecare inel având un cod numeric unic.

Principalul scop al inelării este colectarea de date care nu pot fi obținute prin simpla observație vizuală. Aceasta ajută la Monitorizarea migrației și schmbările suferite de păsări în această perioadă.

Inelarea păsărilor este o metodă de cercetare științifică utilizată de peste un secol pentru a studia biologia, comportamentul și migrația păsărilor. Aceasta presupune aplicarea unei mici verigi metalice sau de plastic pe piciorul unei păsări sălbatice, fiecare inel având un cod alfa-numeric unic.

Inelarea nu poate fi făcută de oricine. Este o activitate strict reglementată care necesită un ermis de inelator, eliberat de autoritățile naționale, (cum ar fi Centrala Ornitologică din România), instruire specializată și cunoștințe vaste în acest domeniu.

Recrutarea dragonilor de baltă

După ultimul tur al plaselor la ora 23:00, am fost invitată de de colegii mei de tabără într-o misiune de a recruta micii dragoni ai rezervației, și anume – tritonii. Tritonii, sunt acele mici creaturi care arată ca un amestec între o șopârlă și un mormoloc, dar care sunt, de fapt, amfibieni cu coadă, rude apropiate ale salamandrei, ceea ce am aflat de la aceștia după mica noastră aventură, pe drum spre micul lor regat, ne-am ciocnit și de micii noștri prieteni, brotăceii.

Odată cu lăsarea nopții, am început să simt mai clar diferența dintre entuziasmul cu care venisem în tabără și condițiile de acolo. Era prima mea experiență de dormit într-un cort, iar frigul și sunetele animalelor din jur nu m-au lăsat să mă odihnesc prea mult. Printre ele se auzeau și șacalii. Am rămas trează o bună parte din noapte, atentă la zgomotele din apropiere și așteptând dimineața.

M-am trezit devreme, în timp ce păsările începuseră deja să se facă auzite. Colegii mei se întorseseră de pe teren cu primele păsări care urmau să fie inelate. Deși eram încă obosită după noaptea petrecută în cort, m-am alăturat din nou echipei și am urmărit procesul. Cu fiecare etapă, înțelegeam mai bine câtă atenție și precizie presupune această activitate.

În dimineața aceea trebuia să plec spre Chișinău, dar am pierdut transportul. Așa că am mai rămas o zi în sud, înainte să pornesc din nou la drum. Am ajuns în Cahul după câteva peripeții și de acolo am luat autobuzul spre casă, adică spre redacție. De acolo vă scriu acum despre prima mea experiență într-o tabără de inelare a păsărilor.

Așadar, inelul nu este doar o bucată de metal, este un „pașaport” internațional. O pasăre inelată la Văleni poate fi regăsită peste câteva luni în Suedia sau peste un an în Africa de Sud, creând o hartă invizibilă care unește continentele.