Minus 36 de grade Celsius. Spania a înregistrat cea mai mică temperatură din istoria măsurătorilor meteo și așteaptă ninsori istorice
Ninsori abundente în centrul și nordul Spaniei, unde temperaturile au ajuns până la minus 36 de grade Celsius. Este cea mai scăzută valoare înregistrată în statul iberic de la începutul măsurătorilor meteorologice, scrie digi24.ro.
Valoarea înregistrată a fost cu patru grade Celsius mai scăzută decât precedentul record, ce data din anul 1956, când o temperatură de minus 32 de grade Celsius a fost măsurată în Estany-Gento, în provincia Lleida din nord-estul Spaniei.
Mai multe drumuri din centrul Spaniei au fost închise în urma ninsorilor abundente, iar pe cele rămase deschise, șoferii au circulat în condiții dificile. Meteorologii anunță că vârful furtunii este așteptat în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar în regiunea Madrid ninsoarea va fi una istorică. Acolo, s-ar putea depune un strat de zăpadă de 20 de centimetri.
Autoritățile s-au mobilizat pentru furtuna de zăpada, iar locuitorii au fost sfătuiți să evite deplasările.