fbpx

Minim 4000 de lei. Persoanele care vor depozita materiale de construcție sau deșeuri pe terenuri cu sol fertil vor fi amendate

 Minim 4000 de lei. Persoanele care vor depozita materiale de construcție sau deșeuri pe terenuri cu sol fertil vor fi amendate

Dealul acoperit cu deșeuri. Strășeni. Octombrie 2020. Foto: Carolina Buimestru

Susține Ecopresa, distribuie!

Codul contravențional a fost modificat prin înăsprirea legislației și a pedepselor pentru cei care vor desfășura acțiuni în domeniul degradării terenurilor și solului fertil. Astfel, a fost completat articolul 115 privind degradarea terenurilor, falsificarea informaţiei despre starea și folosirea lor, cu un aliniat care prevede depozitarea deșeurilor pe terenurile cu sol fertil.

Potrivit acestuia, depozitarea neautorizată pe terenuri cu sol fertil, a materialelor de construcție ori deșeurilor industriei extractive și altele asemenea, se sancționează cu amendă de la 4000 la 7500 de lei aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 5000 la 15 mii de lei aplicată persoanei juridice.

Potrivit autorilor proiectului, în prezent, unele întreprinderi miniere, la efectuarea lucrărilor de excavație, degradează stratul fertil al solului și nu îl utilizează conform destinației, din aceste considerente suprafețele date sunt excluse din circuitul agricol sau silvic, ceea ce aduce prejudicii enorme domeniului agricol și mediului.

A fost modificat și articolul 20 al Codului Contravențional – Decopertarea şi distrugerea neautorizată a litierei, a păturii vii și a stratului superior de sol fertil. Mai exact, articolul a fost completat cu o nouă componență a laturii subiective și anume cea în scop de comercializare, care intervine ca urmare a prevederilor de la art.33 din Codul funciar al Republicii Moldova nr.828/1991 interzice decopertarea stratului de sol fertil în scop de comercializare.

Proiectul de lege ce prevede modificarea Codului Contravențional la aceste capitole a fost votat în lectură finală de către deputați în cadrul ședinței plenare din 7 aprilie.

În nota informativă a proiectului, autorii subliniază că la baza modificărilor stă faptul că în ultimii ani a fost înregistrată intensificarea multiplelor forme de degradare a solului, provocate atât de persoanele fizice, cât și cele juridice. Aceștia precizează că solul este învelișul viu al pământului care are un rol crucial în asigurarea securității alimentare.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!