Japonia se aliniază obiectivelor climatice europene și se angajează că va fi neutră din punct de vedere al emisiilor până în 2050
Prim-ministrul Japoniei, Yoshihide Suga, a declarat că țara sa va deveni neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon până în 2050, fapt ce demonstrează o abordare mai îndrăzneață a liderului celei de-a treia economii a lumii în vederea rezolvării crizei climatice, relatează The Guardian, citat de digi24.ro.
„Măsurile pentru oprirea schimbărilor climatice nu mai reprezintă o contrângere pentru creșterea economică”, a spus Suga, luni, în primul său discurs în fața parlamentului nipon de când a intrat în funcție.
„Trebuie să schimbăm mentalitatea conform căreia luare de măsuri puternice împotriva schimbărilor climatice va schimba structura industrială a economiei care produce creștere. Declar că obiectivul nostru va fi realizarea unei societăți fără emisii de carbon”, a mai spus el.
Această schimbare de politică aduce Japonia mai aproape de Uniunea Europeană, care și-a stabilit o țintă similară anul trecut. Recent, și China și-a stabilit un astfel de obiectiv pentru anul 2060.
Există încă îndoieli cu privire la capacitatea Japoniei de a atinge acest obiectiv, având în vedere dependența sa de cărbune și combustibili fosili, dar și după ce opoziția față de energie nucleară a crescut în rândul japonezilor, după dezastrul de la Fukushima.
Suga nu a explicat felul în care plănuiește să atingă acest obiectiv sau ce mijloace va folosi, însă a precizat că va promova energia regenerabilă și va prioritiza obținerea energiei nucleare în moduri mai sigure.