Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
Invitatie: Grădina Botanică prezintă Lianariul restaurat
Gradina Botanică din Chişinău vă invită miercuri, pe 31 octombrie, ora 10:00, în excursie pe teritoriul instituţiei, pentru a cunoaște rezultatele de restabilire şi restaurare a sectoarelor afectate în urma calamităţilor naturale din primăvara anului 2017.
Lucrările de restabilire şi restaurare au fost obţinute în urma implementării proiectului „Restablilirea ecologică a expoziţiei de lianariu din Grădina Botanică Naţională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, finanţat de Oficiul de Dezvoltare şi Cooperare Austriac.
„Lianariul” este un sector al Grădinii Botanice, care era foarte popular printre vizitatori, dar a fost distrus aproape în totalitate de ninsorile puternice care au avut loc pe 20-21 aprilie 2017. Ramurile şi tulpinile plantelor, majoritatea deja înfrunzite, nu au rezistat cantităţii mari de zăpadă şi s-au rupt, astfel s-au pierdut aproape toate plantele din această colecţie. Suporturile din metal care susţineau aceste liane, de asemenea, s-au prăbuşit sub această greutate. Astfel au fost deteriorate şi unele bănci, urne şi obiecte arhitecturale mici din acest sector.
Scopul acestui proiect a fost restablilirea ecologică şi peisageră a expoziţiei „Lianariu” din Grădina Botanică.
În urma implementării proiectului, acest sector a fost restabilit şi acum este din nou deschis vizitatorilor.
Plantele deteriorate au fost înlăturate şi în locul acestora au fost plantate altele noi, îmbogăţind substanţial asortimentul de liane.
Reconstrucţia Lianariului a fost axată în mare parte pe proiectul iniţial al acestui sector, dar la speciile ce existau anterior aici, s-a adăugat un număr mare de specii şi varietăţi noi de liane ornamentale şi exotice, îmbogăţind astfel genofondul Grădinii Botanice.
De asemenea, toate suporturile metalice pentru plante, băncile, urnele şi obiectele arhitecturale decorative, ce fuseseră deteriorate, au fost reparate sau înlocuite cu altele noi, pentru a crea condiţii confortabile pentru vizitatori.
Agenda evenimentului:
31 Octobrie 2018 | ||
Time | Activity | |
10.00 – 10.45 | Cuvantul de salut dl. Ion Rosca, Directorul Grădinii Botanice şi prezentarea generală a Grădinii Botanice ( clădirea administrativă)
În discuţii cu: HE Christine Freilinger, Ambasadoarea Republicii Austriece în Republica Moldova. Alexander Karner, Consolul Ambasadei Austriei la Chisinau şi directorul Oficiului Agenţiei de Dezvoltare Austriece din Chişinău Diana Celac, Programme Manager, Coordonator al Officiului de Cooperare Tehnică, Ambasada Austriei la Chişinău |
|
10:45 – 11:30 | Excursie prin clădirea administrativă a laboratorului de linariu şi prin Grădina Botanică | |
11.30 – 11.45 | Vizita în Laboratorul restaurat de Linariu | |
11.45 – 12.00 | Plantarea puietului de leane în laboratorul Grădinii Botanice | |
12.00 | Discuţii de încheiere |