FOTO: Iarna s-a întors? Ninsoare, ploi și temperaturi mai mici decât norma pentru început de aprilie
Ninge și plouă în mai multe regiuni ale Republicii Moldova, iar temperatura medie a aerului este cu 4 grade mai mică decât limita normală pentru începutul lunii aprilie.
Lapoviță s-a înregistrat la Cornești, raionul Ungheni, în orașul Ungheni, dar și la Fălești. Un strat de zăpadă s-a așternut la Ocnița.
A plouat și a nins în același timp în orașul Edineț, dar și în orașul Glodeni, iar la Chișinău a plouat continuu timp de câteva ore. Și în regiunea de sud a Republicii Moldova s-au înregistrat ploi.
„Precipitațiile sub formă ploaie, lapoviță, ninsoare se datorează unui ciclon sudic, care este în apropiere de teritoriul Republicii Moldova. Acest ciclon permite pătrunderea unor mase de aer rece din partea de nord a continentului. Respectiv, din această cauză temperaturile sunt mai joase decât în mod obișnuit”, a explicat pentru ecopresa.md Ghenadii Roșca, șeful Direcției prognoze meteorologice din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Potrivit lui Ghenadii Roșca, temperatura medie pentru începutul lunii aprilie ar trebui să fie între +5 și +8 grade Celsius, dar pe parcursul săptămânii curente valorile termice ale aerului vor fi cu 4 grade mai mici decât limita normală pentru această perioadă a anului. În timpul nopții, se vor înregistra de la +2 la +4 grade Celsius. Ziua vor fi de la +4 până la +12 grade.
„Precipitațiile vor continua până joi, 6 aprilie. Vremea însă va fi la fel de rece și după 6 aprilie”, a menționat șeful Direcției prognoze meteorologice din cadrul SHS.