fbpx

Prejudicii în urma ploilor: gospodării inundate, acoperiș smuls și terenuri agricole afectate

 Prejudicii în urma ploilor: gospodării inundate, acoperiș smuls și terenuri agricole afectate
Susține Ecopresa, distribuie!

În urma ploilor torențiale și a vijeliei înregistrate pe teritoriul țării în seara zilei de 12 iunie mai multe localități au fost afectate, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Vântul puternic a smuls și a deteriorat circa 200 metri pătrați țiglă metalică de acoperișul școlii din localitatea Teșcureni, raionul Ungheni.

Precipitațiile au afectat mai multe suprafeței de culturi agricole din raionul Ungheni. Potrivit primelor estimări ale Comisiilor pentru situații excepționale în Cetireni, raionul Ungheni ploaia a distrus  6 ha de livezi și semănături. 

La Telenești precipitațiile au compromis mai multe terenuri agricole. Potrivit IGSU, vîntul puternic a afectat acoperișul unei fabrici de vinuri din localitatea Sărătenii Vechi, iar în localitatea Chiștelnița raionul Telenești a fost necesară intervenția pompierilor. Aici salvatorii au fost alertați pentru a pompa apa din gospodăriile oamenilor.

În dimineața zilei de 13 iunie pompierii au reușit pomparea apei din 6 gospodării afectate și mai urmează să intervină în  alte 11 gospodării din aceiași localitate. În urma intemperiilor nici o persoană nu a avut de suferit.

Prejudiciile urmează a fi estimate de Comisiile pentru situații excepționale care funcționează la fața locului.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!