FOTO/ Greta Thunberg a fost desemnată „Persoana Anului” 2019 de către revista Time
Greta Thunberg a fost desemnată persoana anului 2019 pentru revista Time, fiind cea mai tânără personalitate remarcată pe coperta cunoscutei publicaţii, notează NBC, citat de Mediafax.
Activista pentru mediu Greta Thunberg, în vârstă de 16 ani, a devenit cea mai tânără personalitate desemnată Persoana anului din istoria titlului decis de revista Time.
Tânăra suedeză este cunoscută pentru pledoaria sa pentru conştientizarea problemelor legate de încălzirea globală şi de schimbările climatice.
“În acest an ea a ajuns să fie cea mai puternică voce în discuţiile privind cele mai importante probleme cu care se confruntă planeta. A apărut aproape de nicăieri pentru a conduce o mişcare globală”, a explicat redactorul şef de la Time, Edward Felsenthal.
Thunberg a ajuns în atenţia presei după ce a declarat o grevă la şcoala la care era elevă, în 2018. Tânăra a petrecut mai multe zile în timpul orelor de şcoală în faţa Parlamentului Suedez pentru a atrage atenţia asupra problemelor de mediu.
În 2018, titlul a fost acordat jurnaliştilor care au fost persecutaţi sau ucişi pentru articolele lor, cum ar fi Wa Lone, în vârstă de 32 de ani, şi Kyaw Soe Oo, în vârstă de 28 de ani, condamnaţi de Guvernul din Myanmar, şi Jamal Khashoggi, onorat postum.
Publicaţia americană Time desemnează o personalitate a anului începând din 1927. De-a lungul timpului, acest titlu a mai revenit unor personalităţi precum Angela Merkel, papa Francis, Barack Obama, Mark Zuckerberg şi Vladimir Putin. De-a lungul timpului, titlul a mai fost acordat şi unor persoane ca Adolf Hitler (1938), Iosif Stalin (1939 şi 1942), Nichita Hrusciov (1957) sau Aiatolahul Khomeini (1979). În ciuda titulaturii, au fost mai multe grupuri de oameni desemnate “persoana anului”, aşa cum a fost cazul în 2014. Atunci, “Combatanţii Ebola”, adică medicii, infirmierele şi celelalte persoane care luptau împotriva epidemiei de Ebola în Africa de Vest, au primit acest titlu.