Feștelița – primul sat inteligent energetic din Moldova
Feștelița a devenit primul sat inteligent energetic din țară, cu patru edificii a instituțiilor publice din localitate ce corespund etichetării nZEB (edificii cu consum de energie aproape zero), iar primăria Feștelița – prima autoritate publică locală care gestionează un parc fotovoltaic.
La 15 octombrie, în sat a fost inaugurat Centrul de Excelență în Eficiență Energetică. Potrivit Agenției Eficiență Energetică (AEE), centrul este unicul în Republica Moldova și este format din 10 tipologii de subproiecte demonstrative din domeniul eficienței energetice şi energiei regenerabile: iluminat stradal inteligent, parc fotovoltaic, panouri on-grid, cazangerii pe bază de biomasă, colectoare solare.
Centrul reprezintă, la nivel de țară, un model de schimb de bune practici în domeniul eficienței energetice.
Costul total al proiectului este de 800.000 euro, dintre care 500.000 euro este grant oferit de Uniunea Europeană, iar 300.000 euro a constituit contribuția națională și locală prin intermediul Agenției pentru Eficiență Energetică, Consiliului Raional Ștefan Vodă, Administrației Publice Locală din Feștelița și locuitorilor satului Feștelița.
Potrivit AEE, aceste investiții contribuie la reducerea emisiilor de CO2, cu 465 tone/an, ceea ce reprezintă cu 52% mai puțin, comparativ cu anul 2011 – indicatori asumați prin angajament oficial al satului Feștelița. Angajamentul a fost onorat față de Convenția Primarilor pentru Climă și Energie, semnată în 2013.