fbpx

Explozia Hidrocentralei de la Nova Kahovka: „Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina poate fi numită catastrofă ecologică”

 Explozia Hidrocentralei de la Nova Kahovka: „Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina poate fi numită catastrofă ecologică”
Susține Ecopresa, distribuie!

Din cauza exploziei Hidrocentralei de la Nova Kahovka, Ucraina, miercuri dimineața, 7 iunie, nivelul apei în Kherson s-a ridicat la 5 metri 29 de centimetri. Anunțul a fost făcut de șeful Centrului Regional de Hidrometrologie din Kherson, Iurii Kiriak, citat de moldova.org.  Conform specialiștilor, în următoarele 20 de ore nivelul apei se va ridica cu încă un metru.

Teroriștii ruși au aruncat în aer un baraj critic lângă Kherson, reprezentând o amenințare la adresa centralei nucleare Zaporizhia din apropiere și a persoanelor care locuiesc în aval de baraj. Acesta este, probabil, cel mai mare dezastru tehnologic cu care s-a confruntat Europa în ultimele decenii. Autoritățile ucrainene au început evacuarea în zonă”, scrie Ukraine.ua. Barajul de la Nova Kahovka se află sub control rusesc timp de câteva luni.

Circa 1500 de oameni au fost evacuați din regiunea controlată de Ucraina, pe malul drept al Niprului, scrie moldova.org. Totodată, mai mult de 300 de animale din Grădina Zoologică au murit, în urma inundațiilor. Au supraviețuit doar păsările zburătoare.

Sursa foto: Facebook/Ukraine.ua

Ceea ce se întâmplă la momentul actual în Ucraina poate fi numită catastrofă ecologică, a spus pentru ecopresa.md Ilia Trombițki, doctor în biologie, directorul executiv al Asociației Internaționale al Păstrătorilor râului Nistru „Eco-Tiras”. „Ba mai mult, se utilizează factorii ecologici în scop de război. Iar pentru a reface flora, fauna care au fost nimicite în urma războiului, ar fi nevoie de ani întregi, și este vorba despre ani în condiții de pace”, a mai menționat Ilia Trombițki.

Totodată, directorul executiv al Eco-Tiras mai consideră că o situație similară celei de la Nova Kahovka nu ar putea să se repete și în Republica Moldova. „Volumul barajului de la Dnestrovsk este de 10 ori mai mic decât cel care a avut de suferit în Nova Kahovka. Barajul de la Nova Kahovka a avut un volum de 30 de kilometri cubi. Volumul barajului de la Dnestrovsk are 3 kilometri cubi”.

În opinia lui Ilia Trombițki, nicio rachetă, dacă nu este nucleară, nu poate distruge barajul de la Dnestrovsk. „Este construit foarte serios, acest baraj. Așa s-a întâmplat și la Nova Kahovka. Acolo nu au fost rachete. Au fost pur și simplu 20 de tone de substanță explozivă. Acum Rusia nu are capacități să trimită aceste 20 de tone de explozive la Dnestrovsk”.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Daniela Morari